Bună ziua...

30 Noiembrie 2011
"Când întâlneşti în calea ta un român,
să-i zici «Bună ziua», dar maghiarului să-i zici «Jo napót»,
iar neamţului «Guten Tag»
şi treaba fiecăruia dintre dânşii e cum îţi dă răspuns."
Ioan Slavici Lumea prin care am trecut

Să nu-ți fie mâna slută
Și nici limba gurii tale,
Totdeauna tu salută
Omul întâlnit în cale!

Nu-i nimic de nu-ți răspunde,
Nicio supărare nu-i,
Plece el spre oareunde,
Vine altu' n urma lui.

Să nu-ți fie gura mută
Și nici mâna în zadar,
Celuia ce nu salută
Dă-i binețea ta în dar...

Doină repetată...

22 Noiembrie 1951- 22 Noiembrie 2011
Celor dragi

Tot mai puţin loc
e pe pământ,
maica mea are dureri
de cuvânt,
spre dimineaţă
ea va naşte un fiu,
prea târziu, prea devreme,
nu ştiu.
Naşterea lui
să-i fie uşoară,
se sparge în ţăndări
frigul de-afară
de când tot aşteaptă,
aşteaptă să vină
țipătul pruncului,
răstignit
în lumină!…

Frunză verde încă, frunză verde,
Copacul meu e tot mai cenuşiu-
60 de ani! Nici nu îmi vine-a crede,
Când au trecut atâţia nu mai ştiu...

Bate vântul rece printre crengi,
De unde vine n-aş putea să spun-
Tu singură eu ştiu că mă-nţelegi,
Mama celor trei bărbaţi de-acum:

Silvanus, Horia şi Dorul tău
Ce l-ai visat să-ţi fie fată-n casă,
60 de ani! Şi nu îmi pare rău
În urma lor ce Poezie lasă!

Câţi au rămas? O ştie Cel de Sus,
Cuvântul doar să-mi fie sănătos,
Încă mai am, încă mai am de spus
Atâta freamăt, poate cu folos!

Nu sunt bătrân, aşa precum se spune
În actele din starea mea civilă,
Tot sufletul în palme ţi se pune,
Precum în vremea când erai copilă

Şi eu copchil, acolo printre Moţi,
Cu toată fericirea de pe Munte,
Nu e târziu, eu ştiu că tu mai poţi
Să faci din el peste prăpăstii, punte.

Ţi-aduci aminte, ce nebuni eram,
Ca două curcubee însetate!
60 de ani! Atâţia oare am?
Iubita mea femeie, nu se poate!...

Nu vindecă somnul...

Duminică, 30 Octombrie 2011.

Nu vindecă somnul
tristeţile mele,
doar le amână
cu încă o zi,
afară e noapte,
în carul cu stele
poveştile tale
sunt tot mai târzii...
Nu auzi cum se roagă
Copilul din mine,
urcând prin poemul acesta
pe brânci-
„nu pleca, mamă,
Noiembrie vine,
lasă-mi întreagă
lumina de-atunci!”
Nu vindecă somnul
neputinţa din noi,
secundele toate
de sunt numărate,
Ora de-acum
să o dăm înapoi
şi viaţa aceasta dacă se poate...
Până la ziua
de după perdele
nimeni nu ştie
cât a rămas,
nu vindecă somnul
tristeţile mele,
doar le amână
cu încă un ceas...

Sunt lucruri în viaţă...

27 Octombrie 2011.

Sunt lucruri în viaţă
pe care nu am vrut niciodată
să le înţeleg,
de teamă să nu-mi ucid
Copilăria,
copilăria mea de pe pământ.
Copil fiind,
mă rugam norilor
să nu coboare mai jos
decât vederea,
să-mi pot pipăi umbra
credincioasă,
pe drumul dintre Leagăn
şi Acasă.
Mă rugam Dorului
să nu-mi spună de unde vine
şi încotro se duce,
de ce îşi doarme somnul
tata
sub o cruce,
de ce în ochii mamei,
cei mereu,
arde-o lumină
dinspre Dumnezeu!
Sunt lucruri
de care nu trebuie să te atingi,
nici să le priveşti
prea aproape.
Eu
toată viaţa am purtat
minunea
sub pleoape...

Poetul şi Poezia...

Duminică, 23 Octombrie 2011.

Umilit şi urât îşi iubeşte atât de mult semenii!

Vorbele de ocară, în-josirile lor, devin psalmi în gura poetului.

Orice lucru atins de privirile lui se însufleţeşte.

Suferinţa diamantează aerul, cuvintele.

Se ştie pătruns de Duh.

În vechime el se numea versuint, cel care spune şi scrie versuri!

Adeseori închis în celula vieţii, cerneala era sângele său.

Poezia nu putea fi înlănţuită.

Nici culoarea ei!

Nici cântecul.

Poezia e starea ne-stării, cu bucuria poruncii dintâi:

”Să fie Lumină!”

De aceea poetul este invidiat de întunericul din om şi din afara lui!

E arşiţa de pe crucea Celui ce a iubit atât de mult lumea

şi poezia ei:

„Mi-e sete!”

Când tace, cântă în cer privighetorile!

Când scrie,

se face linişte în jur.

Cine o face? Niciodată nu ştie...

Liniştea de Duminică.

Învierea ei.

Poezia

e Respiraţia lui Dumnezeu pe pământ!...

Boala de moarte...

Duminică, 23 Octombrie 2011.

Felurite sunt bolile de pe pământ,
trecătoare şi ele.
Toate îşi au leacul lor,
vindecător.
Suferinţa e unică!
Ea doare.
Dintre toate,
boala de moarte
e cea mai ucigătoare.
Dacă nu e tratată
la timp...

Crizanteme...

19 Octombrie 2011.

„Să nu-ţi fie teamă”, dimineaţa-n zori
M-a trezit lumina scrisă în poeme,
A căzut azinoapte bruma peste flori,
Sufletul mi-e încă plin de crizanteme.

Pururi dătătoare de-adevăr şi pace,
Crizanteme albe, mirosind a viaţă,
Să nu-ţi fie teamă, frig dacă se face
Câteodată-acolo, ele nu îngheaţă...