Nu-i timp de somn...

30/31 Mai 2012

Nu-i timp de somn, avem atâta treabă,

Părul tău miroase-a flori de tei,

Citește-mă silabă cu silabă

Până se face noapte-n ochii mei.

Parcă-i în ziua de Rusalii sfântă

Când se pogoară duhul, cel promis,

Și sufletul mi-e ca o pâine frântă-,

Eu știu că nu voi termina de scris...

De ce-ai oftat cu lacrima sub pleoape?

Dacă ți-e sete apleacă-te să bei,

Fântâna din cuvânt e-atât de-aproape

Și apa-i tot mai vie-n cerul ei!

Eu scriu acum, inspiră-mă femeie

Cu aerul șoptit din jurul meu

Și-acestei clipe roagă-te să steie

Doar cât o vrea din slavă Dumnezeu...

Autobiografică...

4 Iunie 2012

Citesc ce vreau, nu mă obligă nime,

De scriu, la fel, cuvintele îmi vin

Și se așează singure în rime

Precum toamna strugurii în vin.

Chiar dacă am origini sănătoase

La școli înalte n-am avut acces,

Nu mi-a plăcut nici goana după oase,

Nici la uspețe mire, mai ales.

Din văi adânci și până-n munți, înalții,

Mi-am urcat singur drumul și cu zel,

Am loc destul de mine și de alții

Și nu am fost invidios defel.

Semănător de liniște și pace,

Cât nu-nțeleg nu voi nega vreodată,

Nu spun că nu-i frumos ce nu îmi place

Nimic din viața care mi-a fost dată.

Toate simțurile nu mi-s adormite,

Și ca de obicei sunt mult mai viu,

Numai gândul cine mi-l trimite,

Sigur, niciodată n-o să știu.

Acest poem în ramă n-o să-l pun,

Contururile lui încă nu-s clare,

Aici mai multe nu vreau să vă spun,

Nici ochii voștri nu mai au răbdare.

Iubesc ce vreau, nu mă obligă nime

De cine, când să mi se facă dor,

Respir și eu un aer sub cerime

Tot mai puțin și cu miros de clor...

Setea creatorului...

5/6 iunie 2012

Când scriu

îmi stâmpăr setea din lut,

mistuitoare

și gândul mi se umple de duhul

din izvoare,

e setea ce-l cuprinde în toate

creatorul,

tu

vino mai aproape

să te-adumbrească norul,

să nu simți niciodată ce-i arșița

de-afară.

Când scriu se face ziuă

și dacă-n jur

e seară.

Prin aerul

acesta,

oricât ar fi de larmă

și vântul,

obositul de el,

ar vrea s-adoarmă!

Să nu mă-ntrebi vreodată

atunci

de unde vine

această sete sfântă

ca sângele

prin vine.

Când scriu

parcă și timpul

își potolește fuga,

așează-te cuminte în jilț

și-ascultă-mi ruga...

Tu și poemul...

Duminică, 27 Mai 2012

Tu ești în gândul meu de-a pururi straja

Precum lumina viței pe araci,

Nu-i risipi acestei clipe vraja

Acum când scriu, privește-mă și taci.

De unde vine-această înfiorare

Când te apleci din setea mea să bei?

În ochii tăi mirați e sărbătoare

Și poți îngenunchea păduri cu ei...

Nu-i mântuire fără de păcat,

Nici norul în văzduh fără de ploi,

Ascultă cum se înalță împăcat

Cuvântul ca o rugă dintre noi.

Nu-i risipi veciei mele vraja

Atunci când scriu, sărută-mă și taci,

Tu ești în gândul meu de-a pururi straja,

Hai, spune-mi ce ai vrea cu el să faci?

Apostolul...

Duminică, 6 Mai 2012

Ce văd eu, la alții poate nu le place,

Vinovați să fie ochii mei de-acum?

Tu te uiți la mine cu atâta pace,

Poezie sfântă, și îmi văd de drum

Precum în grădină vița cea de vie

Când își coace rodul toamna pe araci,

Îți ascult porunca dată din pruncie,

Spune-i „bună ziua” vântului și taci;

Omul cât respiră uită și învață,

Fiecare-și poartă amintirea lui,

Ce nu-ți place ție nu jigni în viață,

Fără frumusețe nici urâtul nu-i!

Să privești lumina nu-i așa de greu,

Ce văd eu și alții mâine or să vadă,

Azi e prea devreme și nu-i timpul meu

Cu vremelnicia să mă iau la sfadă...

Duminica din cuvinte...

Duminică, 1 Aprilie 2012

Din întuneric s-a făcut lumina,

Din nimic sunt toate câte sunt,

Cine îi mustra tăcerii vina

Mai înainte de-a fi fost cuvânt?

Din moarte e de-a pururi Învierea,

Din noaptea asta-ncepe-o nouă zi,

Pelinul nu-i amar dacă nu-i mierea

Cea adunată-n fagurii târzii.

Nu-i nici satan fără de Dumnezeu,

În care cred, orice mi-ar spune alții,

Din tine sunt, femeie și mereu

Mi-e dor de ochii tăi, înmiresmații.

Prin Rai te așteptam ca un copil

Și umbra de sub pom era fierbinte,

Primește-mi dar, ca jertfă de april,

Duminica aceasta din cuvinte...

Când scriu...

30 Martie 2012

Când scriu e-atâta rouă-n ochii mei,

Se scaldă-n ea toți pruncii nenăscuți

Și tu dacă ți-e sete poți să bei

Până se face ziuă peste Munți.

Cu tine niciodată nu-i târziu

Și soarele din cântec nu apune,

De unde vin cuvintele nu știu,

Toate miros aici a rugăciune.

Ele se-așează în odihna lor,

Cum vara ploaia caldă peste grâne,

Precum sămânța pusă în ogor

De azi mereu să încolțească mâine.

Atunci când scriu mă simt pătruns de duh,

Mâna mea și gândul se înfioară,

De undeva, de-acolo din văzduh

Simt pacea Învierii cum coboară...