Vinovat e omul...

1 Aprilie 2020

Și parcă cineva îmi spune-anume

Din slava înspre care mă ridic,

Pentru tot ce se întâmplă-n lume

Vinovat e...marele nimic,

Omule, în goana spre niciunde,

Pângărind tot ce-i frumos și sfânt

De Dumnezeu n-ai unde te ascunde,

El ți-a făcut făptura din cuvânt,

Precum a plămădit din lut olarul

Ulciorul însetat după izvoare,

Tu veșnic nesătulul și avarul,

Nu vezi că toate sunt înșelătoare?

Și iarăși te întreb: la ce folos

Când loc de tine nu mai ai în casă?

Dar câtă vreme tu ești sănătos

De versurile mele nici nu-ți pasă!

Alungă, dar, întunecimea minții

Din „bunurile” vieții adunate,

Din aurul furat, din toți arginții,

Într-o zi le lași aici pe toate!

Nicolae Nicoară-Horia

În curând Prierul o să vină...

31 Martie 2020

Martie miroase a cenușă,

A muguri plini de lacrimi și candid

Aprilie îmi bate-acum la ușă,

E voie, nu e voie să-i deschid?

În curând Prierul o să vină,

A gângurit azi-noapte liliacul,

În jur atâta liniște-n grădină

Și cât de supărat era, săracul!

În ispitirea ei să nu mă ducă,

Vai, cum aș vrea tristețea s-o arunc

Și-așa deodată cineva m-apucă

De mâna-nfiorată ca un prunc:

Hai, bucură-te,viața e frumoasă

De la vărsare, până la izvod,

Nu vezi cum crește iarba pentru coasă

Și floarea se jertfește pentru rod!

Sufletul mi-e plin de clorofilă,

Precum era acolo sus în crâng

Și tu oftai la pieptul meu, copilă,

Vai, cum aș vrea în brațe să te strâng!

..................................................

Martie miroase a cenușă,

A muguri plini de lacrimi și-a covid,

Aprilie îmi bate-acum la ușă,

E voie, nu e voie să-i deschid?

Nicolae Nicoară-Horia

Ești om bătrân...

30 Martie 2020

„Ești om bătrân” și dacă nu îmi pasă,

Scrie-n Ordonanța de Urgență,

Am două ore, restul stau în casă

Și nu cer de la nimenea...clemență!

Dacă-mi ajung? Să nu mă întrebați,

Între aceste două paranteze

Îmi cumpăr pâine, lapte și cârnați

Cu schimbătorul maxim de viteze.

Trec alții, să tot treacă pe sub geam,

Plimbându-și, poate-anapoda, galoșii,

Tot Satul știe-acum ce vârstă am,

Și dintre toți, desigur pârâcioșii...

Întotdeauna am fost „necuminte”,

„Ești om bătrân!” Ce mi-a fost dat s-aud!

Mă uit în buletin și actul minte,

Șaizeci și opt de ani, ce timp zălud!

Nicolae Nicoară-Horia

Ai milă, Doamne...

Duminică, 29 Martie 2020

-Cuvinte duminicale-

De crezi sau nu crezi din cuvânt plecăciunea

Nicio mândrie nu îmi arog,

Nu-mi tulbura, te rog, Rugăciunea

Și pentru tine întotdeauna mă rog,

Cu credința din suflet cât un grăunte

Din trupul acesta de lut efemer,

Asemenea Lui, acolo pe Munte

Cu fața cuvântului, limpezită spre cer,

Unui același din veci Dumnezeu:

Lucrarea mâinilor Tale eu sunt,

Ai milă, Doamne, de tot neamul meu

Și de toate neamurile de pe pământ!

De pe Muntele gândului plin de suspin,

Din ființa noastră, cea pururi certată,

Îmi înalț înspre Tine potirul meu plin,

Iartă-ne vina, milostivule Tată!

Bat clopotele neputinței în dungă,

Pentru omul bolnav, pentru cel sănătos,

Îmblânzește nevăzutul dușman și-l alungă

În întunericul cel mai de jos!

Nicolae Nicoară-Horia

Ce trecători suntem...

28 Martie 2020

Tu iartă-mi Adevărul, altul nu-i!

Pământul e prea plin de ipochimeni,

Din centru, până-n marginile lui,

Ce trecători suntem și cât de nimeni!

Ce greu te naști și cât de simplu mori!

Toate sunt praf și pulbere la vamă,

Ne-am adunat comori peste comori

Și sufletul nu l-am băgat în seamă...

Doar „nouă” să ne fie cald și bine,

Prea ne-am urât și ne-am bârfit mereu,

Orgolioși, meschini și plini de sine

De l-am hulit chiar și pe Dumnezeu!

Încornorați în gânduri și-n cuvinte.

În goana dintre leagăn și mormânt,

Când e târziu ne-aducem doar aminte

Ce trecători suntem, ca pleava-n vânt!

De la Arad, până la Dorohoi,

Din București și până-n lumea toată,

Stăm izolați de semeni și de noi

Și teama ne-a cuprins pe toți deodată...

Dușmanul nevăzut ne dă târcoale,

De unde vine el nu pot să spun,

Mi-e sufletul și ochii plini de jale,

Îndură-Te de noi, Părinte bun!

Nicolae Nicoară-Horia

Mă odihnesc în versurile tale...

Vineri, 27 Martie 2020

Nu poți fura culori din curcubeu,

Nu toate visurile se pot spune,

Te-am auzit oftând prin somnul meu,

Ca îngerul pătruns de rugăciune:

De-o vreme mi-am făcut un obicei,

Mă odihnesc în versurile tale,

Precum floarea în parfumul ei

Strângându-și bucuria-ntre petale...

Cât de-nțeles îmi pare nepătrunsul!

Când scriu mă simt ca sub un patrafir,

Dar nu mă-ntreb, cine să-mi dea răspunsul?

De unde-mi vine-Auzul plin de mir

Și Liniștea din el ce mă cuprinde?

Mi-e Poezia fără de hotare,

Ea nu se cumpără, nici nu se vinde,

Ce fericit e sufletul ce-o are!

Nicolae Nicoară-Horia

M-am tot gândit să nu mai scriu...

Joi, 26 Martie 2020

Se face-n jurul meu tot mai târziu,

Secundele se tânguie-n pendule,

M-am tot gândit să tac, să nu mai scriu

Și-așa sub soare lacrimi sunt destule;

Dar nu pot, încă, nu mi-e ceasul dat

Și îngerul mereu îmi dă târcoale,

Să-mi fie plânsul veșnic lăudat,

El n-a uitat din moarte să mă scoale

Atunci când am venit, trimis anume

Din pântecele maicii mele sfinte,

Să port, precum apostolul prin lume,

La cei flămânzi merindea de cuvinte,

La cei bolnavi dacă le sunt de leac,

Clipa aceea, Doamne, s-o alungi,

M-am tot gândit să nu mai scriu, să tac,

Dar nu sunt eu stăpân peste porunci...

Nicolae Nicoară-Horia