VIOARA...

23 Martie 2009.

Câteodată prinde să mă doară
Gândul, cel flămând, să mi-l aprindă
Liniştea închisă în vioară,
În vioara mea uitată-n grindă...

Cioplită dintr-un lemn de paltin dulce,
Nici arcuşul, Doamne, nu-l mai are,
Nici Cântecul nu poate să se culce,
Degeaba-l trimit seara la culcare...

Mi-e dor de ea, vioara mea dintâie,
Alta nu are cine să mai facă,
Tata e dus demult în veşnicie
Şi Mama de o vreme se tot pleacă..

Şi în Acasa noastră de pe Munte,
Prin lada amintirilor din pod,
Când îmi coboară frigul peste frunte,
Se-aud acolo carii, cum tot rod...