Duminică,
6 Aprilie 2014
„Cum
fulgeră coasa pe dealuri în zori
Și-mi
pare că fierul e roșu de sânge,
Vinovat
dacă sunt pentru noaptea din flori,
Sărută-mi
lumina și taci, nu mai plânge...”
„Nu
rupeți florile!”
'mi-aduc
aminte
Cum
rostea Mama aceste cuvinte,
Ce
sfântă poruncă din poruncile ei
Date
păstorului-miel între miei!
„Nu
rupeți florile!” nu uit
niciodată,
Frumusețea
lor e atât de ciudată!
Acum
știu de ce mă ruga deseori,
Când
vii la mine să nu-mi aduci flori!
Acolo,
în zările-acelea senine,
Nici
mieii nu le pășteau pe coline
Și
eu vă spun cu roua pe față-
„Nu
rupeți florile!” și ele
au viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu