2
Februarie 2015
Poezia,
precum somnul,
nu știi
niciodată
când
vine...
Copil
fiind, îmi plăcea mereu
să stau
la pândă,
cu gândul
că odată
voi da cu
ochii
de ea,
până
când într-o zi
am dat cu
ochii
de tine.
Nu am
uitat cuvintele,
șoptite
atunci-
eu
sunt poezia ta!
Credeam că
Poezia
e un bun
comun,
așa cum e
aerul,
apa,
focul...
Nici tu nu
ai uitat
cuvintele
mele-
eu sunt
poetul
tău!
Și între
noi s-a cuibărit
atâta
lumină!
De fiecare
dată când scriu
mă simt
cotropit
de ea!
Nici acum
nu-i
cunosc adevărul,
după
atâtea poeme,
rostuite
împreună...
2 comentarii:
Ce frumos !!!
Ce frumos !!!
Trimiteți un comentariu