Odată Înțeleptul din mine îmi zise
Și adevărul acesta e încă în floare:
Nu toate intrările ne sunt permise,
Nu toate intrările sunt necesare!
Câteodată pragul de sus te împiedică,
Și cât de înalt e pragul de jos!
De copil am învățat Intrarea-n biserică
Și învățătura mi-a fost de folos!
Acolo, în liniștea gândului sfântă,
Cu sufletul mereu lipit de altar,
Am auzit îngerii cerului cum cântă
Și Cântarea aceea nu e-n zadar!
Acolo mi-a răsărit poemul pe buze
Și-așa mi-a rămas, însetat de lumină,
Cei ce nu intră, să nu mi se scuze,
Pentru toți e aceeași iertare divină...
Și acum Înțeleptul din mine îmi spune,
Și adevărul acesta e încă în floare:
Nu toate intrările din viață sunt bune
Nu toate intrările sunt necesare!
Intrați în biserică...
Intrați în biserică, în templul cel sfânt,
Să nu vă fie teamă, nici silă,
Cum intră Duhul-Adevăr în cuvânt
Și Maica Domnului a intrat de copilă!
Acolo, în liniștea fără apus,
Fiecare să-i spună Rugăciunii pe nume,
Precum în ceasul din urmă Iisus
Pe crucea durerii, la plecarea din lume...
Rugați-vă dar cu luare-aminte,
Cine se roagă se umple de har,
Primește-ne Ruga smerită, Părinte,
Din sufletul nostru, zidit în altar!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu