Poezia și Aerul...

 

Aș vrea să mă-nțeleagă cine vrea,

Nu se stinge-n Sine, niciodată,

Oricât suflați cu răutate-n ea,

În Lumina binecuvântată!

 

Nu se stinge-n ceruri Dumnezeu!

De neputința voastră-mi este silă

Și Aerul, ce-l murdăriți mereu,

De voi, odată, o să-i fie milă.

 

Nu vă jucați cu focul egoist,

Nicio Arcă nu vă mai încape

Și Noe parcă stă pe gânduri trist,

Sodoma și Gomora sunt aproape...

Joi, 2 Aprilie 2026

 

Rugăciunea mea orice înger o știe

Către Dumnezeul celor ce încă mai scriu:

Nu mă lăsa fără Aer și fără Poezie,

Doamne-al cuvintelor în care sunt viu!

 

Slăvită Clipă cu sfânt miros de mir,

Până la capătul vieții așa să-mi rămâi!

Poezia e Aerul pe care-l respir

De când mi-a fost dată porunca dintâi.

 

Ce dulce-mpăcare e-n sufletul meu!

Din el se revarsă fericit în afară,

POEZIA și AERUL, între ele mereu

E Duhul Înaltului ce mă-nfioară..

                 * * *

Nu-i nimeni pe pământ fără păcat!

Ca orice om, oricât aș fi de vină,

Adam ce sunt, cu dorul ne-mpăcat,

Nu-mi lua lumina din grădină,

 

Las-o acolo, Doamne, să dea rod

Și ochii să se bucure de ea,

Mi-e sufletul acum ca un triod,

Ascultă-i Psalmul din grădina mea!

 

În stupi se-aude zumzetul de-albine,

Sunt grei de muguri pomii, via toată,

Și seva urcă din adânc spre Tine,

Să-i fie Ruga binecuvântată!

 

Tot mai murdar îl văd și mai confuz

Aerul deasupra ce m-apasă,

Ce sfânt poem se murmură-n auz

Lumina din grădina mea de-Acasă!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Azi e-ntâi Aprilie...

 

 

Astăzi e întâi April,

Fericirea se învață,

Cine nu a fost copil

Nu e nici matur în viață!

 

Mugurul visează floare,

Frunză ce-a plecat în toamnă,

Niciun cântec nu te doare

Când la Dragoste te-ndeamnă!

 

Oameni buni, lăsați deoparte

Ura dintre voi deșartă,

Gândul care vă desparte

Și mândria ce nu iartă!

 

Bucurați-vă de toate,

De la țipăt, la tăcere,

Fie-vă cu sănătate

Luna plină de Înviere

 

Și în fiecare acasă

Vie Sfânta Zi de Paști!

Pe sub zarea ei aleasă

Doamne, cum să nu te naști?

                 * * *

Azi e-ntâi Aprilie, nu simți

Mugurii din gând cum dau în floare?

Lumina din icoanele cu sfinți

Miroase-a mir de nard și-a sărbătoare!

 

Azi e-ntâi Aprilie, nu mint,

Pune mâna ta acolo unde

E-atâta primăvară și alint

Și în poemul, cel nescris, te-ascunde...

 

De bucurie plânge seva-n vii

Și pomii bat din palme prin grădină,

Azi e-ntâi aprilie, nu știi,

L-am așteptat cu-atâta Dor să vină!

 

Au înflorit cireșii...

 

Au înflorit cireșii astă-noapte,

Acum, când scriu, la umbra unui dor

De adevăr și de cireșe coapte,

Mă arde din cuvinte floarea lor.

 

Și s-a făcut mai ziuă peste lume

Și s-a făcut mai ziuă în pridvor-

Au înflorit cireșii- ce minune!

Hai să ne bucurăm de vestea lor!

 

Au înflorit și piersicii-n grădină

Și merii în curând vor da năvală,

Și-așa cum stau, de-a pururi în lumină,

Să nu îi mai cuprindă nicio boală.

 

Aprilie-i de-acum ca o mireasă,

Cuvintele dau muguri din izvod,

Au înflorit cireșii de Acasă,

Le fie împlinită floarea-n rod.

 

Mi-e sufletul ca zarea cea curată

Și trupul meu ca un ecou învins-

Au înflorit cireșii dintr-odată

În Poemul care ți l-am scris…

 

Nicolae Nicoară-Horia

Nicolae Grigorescu-O floare între flori

Ce faci Bătrâne?

 

„Și-atunci, dacă lui Dumnezei îi spui tu,

mie de ce-mi zici dumneavoastră?

Hai bătrâne, zi-mi Nichita...”

Nichita Stănescu

 

Un sfânt fior în suflet îmi pătrunde:

„Ce faci Bătrâne?” Parcă îți aud,

Glasul tău venind de oareunde,

Strigându-mă din verdele cel crud...

 

Te scriu încet, gândindu-mă la tine,

E Ziua ta de pe pământ rămasă

Și „îngerul cel blond” tăcut îmi vine,

Iar vinul roșu tremură pe masă...

 

Ce Duh înalt îmi trece-acum prin vie!

Ce faci Bătrâne, cum îți mai petreci?

Hai să ne-mbătăm cu Poezie,

Să nu ne mai trezim din ea în veci!

* * *

Aripile unui înger

nu ating niciodată pământul,

ele sunt deschise

întotdeauna

spre Cer!

Fericit e cel ce a privit vreodată

în ochii lui,

în ochii îngerului

din el!

De multe ori,

de prea departe,

uităm,

că îngerul acela păzitor,

locuiește în fiecare

dintre

noi...

 * * *

Bunavestire a Poemului meu.

Sufletul se bucură de el,

precum Maria

de glasul îngerului.

***

Nu te mai văd, de atâta lumină.

***

Ai grijă de aripile mele,

să nu le cuprindă prea devreme

zborul.

***

Curgea lumina din sufletul ei,

ca roua din ochii dimineţii.

***

Te iubesc,

cu mult mai înainte

de-a te cunoaşte.

***

Şi cuvintele au marginile lor.

***

Ascultă cum creşte iarba

din numele ei...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Nichita Stănescu...

(31 Martie 1933 - 13 Decembrie1983)

Nichita Stănescu vorbea aşa cum scria,

iar dialogurile cu el cuprindeau jocuri de cuvinte lesne de desprins din fraze pentru a le aşeza în versuri:

 

 

„Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit.“

„Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia călare pe un cal, nu pe un câine...”

„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie. ”

„Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ. ”

„Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

„Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.”

„Vai autorului care nu seamănă cu scrisul său, - şi vai poetului care nu seamănă cu versul său! ”

-„Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.”

-„Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”

-„Suntem ceea ce iubim!”

-„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”

-„Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.”

- „Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.”

-„Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.”

„Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală.”

 

Nevoia de Dragoste...

 

„...iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”

1 Cor.13, 2

 

Când l-a făcut cu mâinile sale din lut,

Creatorul i-a dat Omului inteligența

Să nu-i rămână sufletul cuvântului slut,

Mai presus decât toate să se bucure de ea!

 

De-atunci n-a fost mulțumit niciodată,

Scormonind prin pustia din viață mereu

De la-nceputul cunoașterii i-a fost limitată,

Degeaba îl judecă Adam pe Dumnezeu...

 

Poemul acesta pe deplin mi-l asum,

Ascultă-mi rugăciunea mea de pe Munte:

„Inteligența artificială” e la modă acum,

Ea nu are dragoste nici cât un grăunte...

Luni, 30 Martie 2026

 

E-atâta nevoie de Dragoste pe pământ,

În aer, în apă și în cuvinte!

Nu mai încape în cel care sunt

Sufletul ce mi l-ai dat, Părinte

 

Și liniștea mi-e ca o casă spartă

În care nimeni nu mai stă de mult,

Pentru toate, Doamne, Tu mă iartă

Că nu mai știu de mine să ascult!

 

Mi-e inima de-amărăciune plină,

Trăiesc un timp habotnic și străin,

Aceeași iudă parcă prin grădină

Stă-n umbra crucii mele când mă-nchin...

 

Sărutul acela din Ziua de Joi

Și astăzi are gustul de cucută,

E-atâta nevoie de dragoste între noi,

De Dragoste adevărată, nu prefăcută!

 

Nicolae Nicoară-Horia