luni, martie 30, 2026

Nevoia de Dragoste...

 


„...iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”

1 Cor.13, 2

 

Când l-a făcut cu mâinile sale din lut,

Creatorul i-a dat Omului inteligența

Să nu-i rămână sufletul cuvântului slut,

Mai presus decât toate să se bucure de ea!

 

De-atunci n-a fost mulțumit niciodată,

Scormonind prin pustia din viață mereu

De la-nceputul cunoașterii i-a fost limitată,

Degeaba îl judecă Adam pe Dumnezeu...

 

Poemul acesta pe deplin mi-l asum,

Ascultă-mi rugăciunea mea de pe Munte:

„Inteligența artificială” e la modă acum,

Ea nu are dragoste nici cât un grăunte...

Luni, 30 Martie 2026

 

E-atâta nevoie de Dragoste pe pământ,

În aer, în apă și în cuvinte!

Nu mai încape în cel care sunt

Sufletul ce mi l-ai dat, Părinte

 

Și liniștea mi-e ca o casă spartă

În care nimeni nu mai stă de mult,

Pentru toate, Doamne, Tu mă iartă

Că nu mai știu de mine să ascult!

 

Mi-e inima de-amărăciune plină,

Trăiesc un timp habotnic și străin,

Aceeași iudă parcă prin grădină

Stă-n umbra crucii mele când mă-nchin...

 

Sărutul acela din Ziua de Joi

Și astăzi are gustul de cucută,

E-atâta nevoie de dragoste între noi,

De Dragoste adevărată, nu prefăcută!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: