Poezia, femeia și floarea...

 

 

Fără ele ce târziu e-n lume!

În zadar și sterp e orice gând,

Cine le-a dat întâia oară nume,

Fie-n veci de Dragoste flămând!

 

Duhul lor ce tainic mă-nfioară,

Îți mulțumesc, Părinte, că sunt viu,

Cu ele începe orice primăvară,

Fără ele n-aș putea să scriu...

 

Mă uit și m-amintesc în ochii lor...

Niciodată nu mi-au fost geloase,

Toate poartă-n ele-același Dor,

Toate trei la fel sunt de frumoase.

Luni, 23 Martie 2026

 

Eu am văzut o floare de dragoste plângând,

Cu bucurie sfântă, cu ochii plini de rouă,

Mă miruie lumina pe suflet și pe gând,

Vederea ne-a fost dată de-atâtea ori și nouă!

 

Slăvită fie pururi minunea ființei tale,

Cu ea orice durere pe lume o învingi

Vai, câtă frumusețe ascunsă-ntre petale,

C-adeseori în viață ți-e teamă s-o atingi!

 

Aici, în lumea asta, la vreme mi-au fost date

Femeia, Poezia și Floarea, toate trei,

Acum când mâna scrie cuvintele „ciudate”

Tu stai și-asculți lumina cum cântă-n ochii mei...

 

Nicolae Nicoară-Horia