Echinocțiu...

 

Poezia

este egală

cu

veșnicia.

Aerul

dintre mine

și tine,

la fel...

 

Acum e Soarele la ecuator,

Șederea lui aici să nu te doară,

E vremea dar după atâta Dor-

Fii Echinocțiul meu de Primăvară!

 

Se tulbură narcisele din noi,

Floarea de vișin, vița cea de vie,

Rămâne frigul iernii înapoi,

Tu vino să te îmbrac în Poezie.

 

Gândul meu, pe fruntea ta să-l pun,

Să te-aud șoptindu-mi că ți-e bine-

Fii Echinocțiul meu în tot ce spun,

De-acum și până-n veacul care vine...

 

Vine ziua Poeziei...

 

Câtă vreme voi umbla prin lume

N-am să știu vreodată sub cuvânt

În care zi e Ziua ta anume

Din câte mi-au fost date pe pământ...

 

De-i vineri sau duminică, mereu

Când mă trezești în orice dimineață

Mă rog smerit la bunul Dumnezeu

Să mi te țină teafără în viață!

 

Doar ziua mea de naștere e una

Și pentru ea sunt pururea dator,

Ziua ta de-aici e întotdeauna,

Slăvită fie-n văzul tuturor!

 

Mâna fericită scrie, sufletul din Dor tresare

Și Vederea mi se umple de lumină și de har,

Vine Ziua Poeziei, ziua ei să fie oare?

Binecuvântat e gândul care-a pus-o-n calendar!

 

Vine Ziua Poeziei și tu simți mereu cum vine,

Când în orice dimineață din iubirea ei te chem,

Ca de fiecare dată, hai aproape lângă mine

Să îți mângâi frumusețea și-adevărul tău suprem...

 

Tu, mireasă nenuntită, dintre câte sunt mirese,

Să ne logodim de-a pururi în această clipă sfântă,

Să-ți îmbrac ființa toată în cuvintele alese,

Vine Ziua Poezie, n-auzi îngerii cum cântă?

 

Nicolae Nicoară-Horia