duminică, martie 29, 2026

Iertate sunt păcatele tale...


 „Iertate sunt păcatele ei, căci mult a iubit.

Iară cine iartă puțin, iubește puțin.”

Ev. Luca 7, 36-50

-Cuvinte duminicale și de fiecare zi-

 

Sunt și eu, Doamne, ca toți ceilalți,

Tu îmi cunoști toate poverile grele,

Din ele zilnic Tu mă înalți

Și pui rugăciunea pe buzele mele!

 

Ca un copil, care veșnic mă știu,

Niciodată nu merg singur pe cale,

Aud pretutindeni glasul Tău viu-

„Iertate sunt toate păcatele tale!”

 

Sufletul meu amiroase a mir,

El nu Te-a hulit niciodată,

Alte averi nici nu am în chimir,

Doar Poezia ce mi-a fost dată...

 

Om și eu, Doamne, ca toți ceilalți,

Dragostea mea nu cunoaște ce-i ura,

Alții ca mine sunt mult mai înalți,

Dar mulțumit cu cât mi-e statura...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Niciun comentariu: