Poezia și Aerul...

 

Aș vrea să mă-nțeleagă cine vrea,

Nu se stinge-n Sine, niciodată,

Oricât suflați cu răutate-n ea,

În Lumina binecuvântată!

 

Nu se stinge-n ceruri Dumnezeu!

De neputința voastră-mi este silă

Și Aerul, ce-l murdăriți mereu,

De voi, odată, o să-i fie milă.

 

Nu vă jucați cu focul egoist,

Nicio Arcă nu vă mai încape

Și Noe parcă stă pe gânduri trist,

Sodoma și Gomora sunt aproape...

Joi, 2 Aprilie 2026

 

Rugăciunea mea orice înger o știe

Către Dumnezeul celor ce încă mai scriu:

Nu mă lăsa fără Aer și fără Poezie,

Doamne-al cuvintelor în care sunt viu!

 

Slăvită Clipă cu sfânt miros de mir,

Până la capătul vieții așa să-mi rămâi!

Poezia e Aerul pe care-l respir

De când mi-a fost dată porunca dintâi.

 

Ce dulce-mpăcare e-n sufletul meu!

Din el se revarsă fericit în afară,

POEZIA și AERUL, între ele mereu

E Duhul Înaltului ce mă-nfioară..

                 * * *

Nu-i nimeni pe pământ fără păcat!

Ca orice om, oricât aș fi de vină,

Adam ce sunt, cu dorul ne-mpăcat,

Nu-mi lua lumina din grădină,

 

Las-o acolo, Doamne, să dea rod

Și ochii să se bucure de ea,

Mi-e sufletul acum ca un triod,

Ascultă-i Psalmul din grădina mea!

 

În stupi se-aude zumzetul de-albine,

Sunt grei de muguri pomii, via toată,

Și seva urcă din adânc spre Tine,

Să-i fie Ruga binecuvântată!

 

Tot mai murdar îl văd și mai confuz

Aerul deasupra ce m-apasă,

Ce sfânt poem se murmură-n auz

Lumina din grădina mea de-Acasă!

 

Nicolae Nicoară-Horia