Din inima Duminicii...

 

 

Duminică-i de jos și până sus,

Duminică-i la fiecare poartă,

Cu „Pace vouă” a intrat Iisus

În Ierusalimul plin de ceartă

 

Fără El nici o Intrare nu-i,

Cât de murdar e Aerul de-afară,

Cât de durute-s Lacrimile Lui!

Stă moartea la răscruce, ca o fiară.

 

Nevindecată-i din cuvinte rana,

Ce-aproape este clipa risipirii!

Vai, Omule, degeaba strigi „Osana”

Cu gândul cel viclean al Răstignirii...

Duminică, 5 Aprilie 2026

 

„Domnul este aproape”, așa scrie-n Carte,

Niciodată-n viață nu mi-a fost departe,

Nu mi-a fost rușine să-L rostesc deplin-

„Cheamă-mă la tine, din uitare vin!”

 

Și la bucurie, dar și la necaz

I-am simțit lumina caldă pe obraz,

Totdeauna-n soartă când eram prea sus

Îmi venea în minte glasul lui Iisus

 

Și acum adesea când mă simt prea jos

Brațul Rugăciunii-mi este de folos,

Când de lut se-atinge boala ca un fulg

Prin cuvinte date știu să o alung...

 

Sufletul se umple de o pace-anume,

Cineva mă strigă din văz-duh pe nume-

Azi e Sărbătoarea Sfântă de Florii

Și-n căsuța noastră Te-așteptăm să vii...

                    * * *

Duminică, e Ziua de Florii,

„Osana!” Strigă florile-n grădină,

Te-aștept și în Poemul meu să vii,

Să-i umpli toată ființa de lumină!

 

Alungă întristarea ce ne-apasă,

Precum norii risipiți de vânt,

Să intre dar, în fiecare casă

Cuvântul Tău, vindecător și sfânt!

 

Doamne, Doamne, nu-ți ascunde fața,

Nevrednici suntem și atât de răi,

Ca bezna risipită dimineața

Și totuși ne-ai numit copiii tăi!

 

Trimite Fiul mai presus de nume,

Fă Ruga să nu-mi fie în zadar,

Duminica reverse peste lume

Iubirea Ta, cea fără de hotar

 

Și Te mai rog, cum Te-am rugat mereu,

Repune Adevărul în tipare,

Pentru străini și pentru neamul meu

Să fie-n lume aceeași Sărbătoare;

 

O Singură Treime ne-a fost dată:

Tatăl, Fiul și cu Duhul Sfânt!

Floriile și Paștele deodată

Să-și cânte bucuria din Cuvânt!

..........................................................

„Osana” azi, iar mâine-„Răstigneşte-L!”

Azi flori înmiresmate de finic,

Mâine, cunună roşie din spini-

Acesta-i omul-marele Nimic!

 

Şi azi de-i Sărbătoare şi-s Florii

De două mii de ani în Calendar,

În Ziua-n care iarăşi vei veni

Speranţa nu ne fie în zadar!

 

Ierusalimul, cel de-atunci pe hărţi,

Cu mulţimi ce Te-osanau fierbinte,

E împărţit şi el în două părţi

Şi uită-acum să Te aducă-aminte...

 

Noi, ce ne suntem uneori străini,

Cu marginile încă ne împăcate,

Noi Te primim, câţi am rămas, puţini,

În sufletele noastre vinovate.

..................................................

„Osana„ azi, iar mâine-„Răstigneşte-L!„

Azi flori înlăcrimate de finic,

Mâine, cunună roşie de spini-

Acesta-i Omul- marele Nimic!...

 

Nicolae Nicoară-Horia