Liniștea dintre moarte și Înviere...

 

 Mi-e sufletul tăcut, precum un miel,

Când jertfa lui mă jinduie mereu,

Am aprins o lumânare pentru El,

„Păcatul” să mi-l ierte Dumnezeu!

 

E mort acum și plânsetul de Mamă

Îmi tulbură auzul din cuvânt,

Hristos v-a Învia, de bună seamă,

Ce liniște-in acolo în mormânt!

Din vineri Răstignirea Lui mă doare,

Cu sufletul pe cruce pironit

Aștept Lumina sfântă să coboare

Din Adevărul ei cel neclintit...

Sâmbătă, 11 Aprilie 2026, din Săptămâna Patimilor

 

Plânge la Mormântul Lui o Mamă

Și Plânsul Maicii e atât de sfânt!

Va Învia, să nu vă fie teamă

Și semne sunt oriunde pe pământ!

 

Degeaba-ncearcă unii să se-opună,

S-arunce-n vânt blesteme și noroi,

Vă spun, prieteni, Vestea cea mai bună:

HRISTOS A ÎNVIAT! E printre noi!

 

Pe anticriști îi prinde disperarea,

Catapeteasma lor se rupe-n două

Acum când scriu aici îi simt Suflarea,

Cu-aceeași Dragoste v-o dau și vouă!

 

Stau în Liniște și scriu,

Plină-i Clipa de mistere

Dintre sunt și ce-o să fiu,

Dintre moarte și Înviere...

 

Crucea Duhului mă doare

Și tăcerea stă la pândă,

Îmi șterg fruntea de sudoare,

Umbra cine să mi-o vândă?

 

Îngerii i-aud cum cântă

Și-Auzul de ei se umple,

Scriu și-aștept minunea sfântă

Din Cuvânt să mi se-ntâmple.

.............................................................

Liniștea-i atât de-adâncă!

Între beznă și Lumină

„Geamănul” din mine încă

Stă pe gânduri și suspină...

                 * * *

Liniștea adună, ea nu desparte,

Întotdeauna are un temei,

Liniștea dintre viață și moarte,

Dintre sămânță și rodul ei...

 

Cu lumina plină de taină sub stele

Mă trezesc dimineața în zori,

Să nu vă mire dacă versurile mele

Au liniștea aceasta deseori...

..........................................................

Liniștea nu-nseamnă-ntotdeauna tăcere,

În ea se-odihnește gândul deplin,

În Liniștea dinainte de Înviere

Cu toată dragostea zilnic mă-nchin...

 

E sâmbătă înainte de Înviere

Și aerul din jur e tot mai sfânt,

Nici nu mai știu ce răsărit mă cere

Din poemul meu în care sunt.

 

Mă strâng în brațe aducerile-aminte,

De-acolo, din căsuța de sub nori,

Când așteptam acele trei cuvinte

Să le rostim Duminică în zori.

 

Iar mi se umple sufletul de rouă,

Robit de Adevărul ei mă las-,

Hristos a Înviat! Vă spun și vouă

Cu bucuria de atunci în glas...

 

Nicolae Nicoară-Horia