A venit și vara, iată,
Semne pretutindeni sunt,
Nu e cum era odată
Vara noastră pe pământ!
Griji aveam destule-atunci,
Casa toată era plină
De nevoi, dar și de prunci
Zbenguindu-se-n lumină!
Ziua cât era de mare
Și în nopțile prea mici
N-aveam loc de supărare,
Ca raiul de nimurici...
Zilnic, dis-de-dimineață
Auzeam cum mierla cântă,
Satul era plin de viață
Și de hărmălaie sfântă!
...................................
Peste Munți și peste case
Azi e-o liniște albastră,
Stau la geamuri storuri trase
Lângă amintirea noastră...
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu