Ce-i frumusețea oare...

 

 

Ce-i Frumusețea oare și de când,

Cine știe, Doamne, să-mi răspundă?

De ea am fost mereu și sunt flămând,

Aici e-atâta  dragoste fecundă!

 

Când o scriu, cuvintele suspină

Și se răzbună-n versuri împăcate,

Ca merele, acolo, în grădină,

În Grădina cea fără păcare...

 

Vederii mele, de când i-a fost dată,

Lumina ei în suflet o culeg,

Ce-i Frumusețea? Poate niciodată

Minunea asta n-am s-o înțeleg...

8 August 2026

Ce-i frumuseţea oare

Şi de când?

Ierusalimul gândului

Ce-mi eşti!

Privirea ta îmi vindecă

Pe rând

Ispitele acestea

Omeneşti...

Ce fericită-i Clipa

Ce m-ascultă!

Ea mi-a iertat păcatul

Că te ştiu,

Te uiţi la mine,

Frumuseţe multă

Şi mă rogi fierbinte

Să te scriu!...

Te uiţi la mine

Şi

Nu am cuvinte,

Dar tu le simţi cum urcă

Din abis

Precum izbucul

Tainic şi fierbinte

Şi fără veste

Ne-apucăm de scris...

Ce-i frumuseţea oare

Şi de unde?

Ierusalimul gândului

Ce-mi eşti!

E prea devreme-acum

Şi

Nu-mi răspunde

Acestor dulci

Ispite

Pământeşti...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Poetul roman Ovidiu, în a zecea carte a Metamorfozelor spune povestea unui sculptor cipriot care s-a îndrăgostit de propria operă.
Pygmalion, fiul lui Belus era un sculptor singuratic care a făcut din fildeș sculptura unei femei. El s-a rugat lui Venus (Afrodita), zeița frumuseții și a dragostei, care din milă, a dat viață sculpturii.
Din uniunea lui Pygmalion cu femeia sculptată în fildeș a rezultat un fiu denumit Pathos (suferință în greacă)