Din Țara Ultimului Dor...

 

„Câtă lume am umblat eu, țară mai bună, mai dulce, mai bogată,

cu oameni mai primitori ca Țara Zarandului, n'am aflat.

Dacă voi muri, numai aici să mă îngropați.”

Avram Iancu

 

Azi-noapte m-am visat cu tine,

Ce viu erai în Visul meu,

Biet peregrin pe serpentine,

Între Zărand și Dumnezeu!

 

Cu fluierul orbit la brâu,

Nemaiștiind spre Doină calea,

În zori, un murg fără de frâu

Își necheza bezmetic jalea...

 

Și-acum când scriu se înfioară

Cuvintele din sinea lor:

„Poete, nu e bine-n Țară,

În Țara Ultimului Dor!”

2 Septembrie 2026

 

Septembrie, înspre Zarand de-acum

Pașii lui se tulbură pe drum,

Prietenii mei dragi să-l ascultați-

„De voi muri aici să mă îngropați...”

 

Din Unicul său Dor, cel în zadar,

Cu fluierul tăcut de sub șerpar,

Cu jalba scrisă către Împărat,

Iancu Avram e tot mai supărat...

 

Să nu îl întrebați de ce anume,

Cui nu-i plac silabele din nume,

Azi prin pădurea nemilos tăiată

Nu-și mai găsește liniștea furată

 

Și-așa prin toată Țara transilvană,

Regele nostru, fără de coroană,

Își caută de-o vreme adăpost-

„Eu sunt doar umbra celui care-am fost...”

 

Nicolae Nicoară-Horia