Toamna de Acasă...

 

Sufletul meu e doldora de pace,

Mustește-n el atâta Poezie!

La unii Toamna asta nu le place

Și nicio toamnă câte-au fost să fie...

 

Ascultă-mă și vino lângă mine,

Iertată-mi fie această întrebare

Pe care-o port sub pleoape ca pe-un spine:

În locul ei ce-ar vrea să pună oare?

 

Sunt patru anotimpuri și nu trei,

Niciunul dintre ele nu m-apasă,

Miroase-a rozmarin în ochii mei

Și-n Gândul ce mă poartă înspre-Acasă.

Mă văd și-acum, pe Dealul plin de rouă,

Prin otava crudă, pus pe brânci,

În Cămașa întotdeauna nouă,

Păstor de miei, Copilul de atunci...

3 Octombrie 2026

 

Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă

Precum e toamna, toamna mea de-Acasă,

Pe Dealul răzimat de veșnicie

Am scris acolo întâia poezie.

 

Plecase tata dincolo de stele,

Abia citise versurile mele,

Plecase tata, Doamne, dintre noi,

Îl tot aștept să vină înapoi,

 

S-a dus pe urmă și sărmana mamă

Cu văduvia strânsă în năframă

Și era toamnă când mi-a spus și ea-

„Ai de grijă, Nicule, de viața ta!”

 

Acolo, pe un Crâng de rai anume,

Părinții mei mi-au dat să port un nume,

Un nume poruncit de Dumnezeu

Și-l voi purta în umbra lor mereu

 

Ca pe o sfântă, vrednică merinde,

Ce liniște înaltă mă cuprinde!

Nu-i nicăieri în lume mai frumoasă

Precum e toamna, toamna mea de-Acasă!

 

Și-atâtea amintiri de ea mă leagă,

Că îmi ajung o veșnicie întreagă!

Când va fi vremea-n cerul ei rotund

Aș vrea din nou copil să mă ascund...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Pictura: IOAN NICOARĂ,

fie-i țărâna Sohodolului ușoară!