marți, iunie 09, 2015

Mi-e sufletul precum un măr domnesc...


Duminică, 7 Iunie 2015

Nu-i disperarea felul meu de-a fi,
Speranța, încă, o mai port sub bluză,
Plecați din țară am și eu copii,
Nu-i caut nimănuia nicio scuză!

De Munți și de izvoare de mă leg
Durerea lor o împărtășesc sub stele,
Dar câteodată-aș vrea să nu-nțeleg
Niciun cuvânt din limba maicii mele,

Când îi aud bătându-se în piept
Cu pumnii pe aceia ce declamă
Că adevărul lor e sfânt și drept,
Că nici de Dumnezeu nu le e teamă!

Vă spun și eu ce simt și ce gândesc,
De ești prea sincer, știu că nu e bine,
Mi-e sufletul precum un măr domnesc,
Mușcați din el, atât cât vă convine...

Frunză arsă de durere...

Sâmbătă, 6 Iunie 2015

Frunză arsă de durere,
Toți se vreau azi la putere
Și promit că va fi bine,
Fie-le în veci rușine!

Când ajung acolo sus
Uită domnii ce ne-au spus,
Noi le-am dat la urne votul,
Ei ne fură lacomi totul!

Este-o vorbă din străbuni,
Cei ce strigă nu-s mai buni
Și din culmea disperării
Toți se vreau la cârma țării,

Biată Țară Românească,
Dumnezeu să o trezească,
Numai Singurul mai poate
Să dea la români dreptate,

Că de mult îi amărât
Cu funia ei la gât!
Frunză arsă de pelin,
Sufletul de-amar mi-e plin,

Frunză arsă de durere,
Toți se vreau azi la putere,
Dar vă spun, prietenii mei,
Fără noi, puterea ce-i?

luni, iunie 01, 2015

Cireșar...


1 Iunie 2015

Azi e întâi de Cireșar,
Versul meu nu e-n zadar,
Sub lumina lui înaltă
Sufletul de dor tresaltă...

Nu-l auzi tiptil cum vine?
Cade rouă pe coline,
Hai să alergăm desculți
Până-n vară, sus în Munți

Și acolo-n iarba deasă,
Mire-eu și tu-mireasă,
Ca în vremea de atunci
Să-ți recit poeme dulci.

Parcă mă aud și-acum
Tot copil urcând pe drum,
Pe un drum de serpentine,
Totdeauna dinspre tine;

Azi e întâi de Cireșar,
Ochii tăi sunt plini de har,
Se pogoară ca înainte
Duhul între noi fierbinte...

Foto: Donald Zolan


COPILUL...

1 Iunie 2015

La tine vin, copilule-minune,
bătrân de-acum aș vrea să mă închin,
cuvintele pe care gura mea le spune
au în ele-un adevăr divin!

Dă-le poruncă, Doamne, să nu tacă,
prunc am fost și eu și încă mi-s,
iar sufletul mi-e gata pentru joacă,
cum e gata mâna pentru scris...

Orice începe cu „a fost odată”,
povești sunt toate câte-n lume sunt,
copilăria care ne-a fost dată
e legământul nostru pe pământ.

La tine vin, cu bucurie-aparte
să-ți sorb lumina vie de sub pleoape
și când o fi să plec de-aici departe
la sânul ei aș vrea să mă îngroape!

Primește-mi dar umila mea urare
de La mulți ani! din inimă curată,
copilule-copil, fără de care
acest poem nu l-aș fi scris vreodată...

miercuri, aprilie 22, 2015

Am crezut în cuvânt...


Duminică, 19 Aprilie 2015
din Săptămâna Luminată

Am crezut totdeauna în cuvântul cel viu,
Îl simt în auz și acum când îl scriu
Cum izvorăște din sufletul meu,
Cu el mă trezesc dimineața mereu,

Cu el adorm seara în Rugăciune,
Cuvântul e cea mai curată minune,
De-aceea vă spun cu iubire și zel,
Totdeauna în viață s-aveți grijă de el!

Și atunci când vă arde pe buze tăcerea
Cuvântul din ea se revarsă ca mierea,
În aer, în apă, în foc și în vânt,
Pretutindeni lumina îl murmură-Sunt!

Am crezut în cuvântul cel dat să îl spun,
Azi și de-a pururea lui mă supun,
Cu bucurie rostită vi-l dărui și vouă,
Cum se dăruie norii din ceruri când plouă...



miercuri, martie 11, 2015

Nu-i așa că mugurii te dor...

11 Martie 2015

N-a plecat din toamnă nicio frunză,
Toate sunt la locurile lor,
Primăvara tremură sub bluză,
Nu-i așa că mugurii te dor?

Peste tot acum e-atâta sevă
Și viața gâlgâie sub coajă,
Frumoasa mea, neprețuită Evă,
Mi se umple sufletul de vrajă

Când te strâng nelămurit la sân
Ca izvorul hohotind din stâncă,
Cine-a spus că ochiul meu bătrân
Nu mai știe să iubească, încă?

Ce bucurie sinceră mă îndeamnă
Să ies în lume să să strig flămând-
Nicio frunză n-a plecat din toamnă,
N-a plecat din viață niciun gând...

Focul viu mocnește-acum în spuză,
Și o spun în văzul tuturor,
Primăvara tremură sub bluză,
Nu-i așa că mugurii te dor?


duminică, martie 08, 2015

Mă uit în ochii tăi...

Mamei
Duminică, 8 Martie 2015
Motto:
Auzeam la tine-n burtă
Melodia ta cea dragă,
Îmi părea atât de scurtă,
Vreau să o ascult întreagă
Și cum te rugai fierbinte
Dumnezeului cel drept-
Dă-mi și mie, Sfânt Părinte,
Un odor să țin la piept!
Parcă Maica lui Iisus
Îmi șoptește-acum din ramă
Lăcrimând cu drag nespus-
La mulți ani, iubită Mamă!

Mă uit în ochii tăi acum
Și-aud lumina-n ei cum cântă,
Ce cald, dumnezeiesc parfum
Făptura ta o înveșmântă

Și toate zările-mi sunt pline!
Ca un izvor dintr-o fântână
Tresaltă sufletul în tine,
Măicuța mea, cu chip de zână...

E Ziua ta, nu vreau să plângi,
Nici plânsul Mamei nu știu ce-i,
Mă uit în ochii tăi adânci-
Mi-a fost atât de dor de ei!

E Ziua ta și-așa să fie
Și toți copiii să înțeleagă
De-acum și până-n veșnicie
De ce îmi ești atât de dragă!

Te strâng în brațe, știi că pot?
Cuvântul încă nu-l îngân,
Mă uit în ochii tăi de tot
Și-așa uitată să rămân...