15
Octombrie 2018
Vânzătorii tăi de-o
vreme îmi tot stăruie în gând,
Clipa e tot mai ciudată,
timpul e tot mai flămând,
Astăzi Adevărul doare și
se-ntunecă sub pleoape,
Cel de-aproape-ntotdeauna
l-a vândut pe cel de-aproape!
Scurmă-n fluier supărarea
și în lancea ta rugina,
Neamul meu, ajuns la cruce
și-a purtat prin veacuri vina,
Trupul, cel zdrobit sub
vremuri, a murit pentru dreptate,
Sufletul plin de durere îl
aud trecând prin Sate...
El mi-a fost oricând prin
viață și îmi este bun ortac,
Urlă-n mine poezia, Horea
nu pot s-o tac
Și de-o fi a doua oară
să mi-o frângă iar pe roată,
Pe călăii ei, din ceruri
Dumnezeu cel sfânt nu-i iartă!
Plânge apa în fântână,
cumpăna nu mai există,
În clopotnița bătrână
cântă cucuveaua tristă,
Nici Duminică nu este și
nici zi de sărbătoare
Și pe Dealul meu,
sărmanul, casele sunt tot mai rare...
Latră undeva un câine
răgușit pe la vecini,
Pe cărări de altădată
crește iarbă și ciulini;
Vânzătorii tăi de-o
vreme vând copilăria mea,
Un copil desculț tot suie
printre lacrimi pe Vâlcea
Și acolo sus pe crâng,
sub o liniște deplină
Stau și eu cu el și
plâng în căsuța din lumină...
Mă întreb bătut de
gânduri, unde-i sfânta hărmălaie?
Nimeni astăzi nu mă
strigă- hai afară, Nicolae!
Nicolae
Nicoară-Horia
