Vânzătorii...

15 Octombrie 2018

Vânzătorii tăi de-o vreme îmi tot stăruie în gând,

Clipa e tot mai ciudată, timpul e tot mai flămând,

Astăzi Adevărul doare și se-ntunecă sub pleoape,

Cel de-aproape-ntotdeauna l-a vândut pe cel de-aproape!

Scurmă-n fluier supărarea și în lancea ta rugina,

Neamul meu, ajuns la cruce și-a purtat prin veacuri vina,

Trupul, cel zdrobit sub vremuri, a murit pentru dreptate,

Sufletul plin de durere îl aud trecând prin Sate...

El mi-a fost oricând prin viață și îmi este bun ortac,

Urlă-n mine poezia, Horea nu pot s-o tac

Și de-o fi a doua oară să mi-o frângă iar pe roată,

Pe călăii ei, din ceruri Dumnezeu cel sfânt nu-i iartă!

Plânge apa în fântână, cumpăna nu mai există,

În clopotnița bătrână cântă cucuveaua tristă,

Nici Duminică nu este și nici zi de sărbătoare

Și pe Dealul meu, sărmanul, casele sunt tot mai rare...

Latră undeva un câine răgușit pe la vecini,

Pe cărări de altădată crește iarbă și ciulini;

Vânzătorii tăi de-o vreme vând copilăria mea,

Un copil desculț tot suie printre lacrimi pe Vâlcea

Și acolo sus pe crâng, sub o liniște deplină

Stau și eu cu el și plâng în căsuța din lumină...

Mă întreb bătut de gânduri, unde-i sfânta hărmălaie?

Nimeni astăzi nu mă strigă- hai afară, Nicolae!

Nicolae Nicoară-Horia