Azi, de ziua ta...

 

 

Azi, de Ziua ta cea sfântă,

Știu, ar trebui să tac,

Să ascult cum îți descântă

Ursitoarele din veac,

 

Însă inima nu poate,

Alduitul nostru Domn,

Buga de la Putna bate,

Ștefan s-a trezit din somn,

 

Geniul cel pustiu din Munți,

Strânge lancea-n pumni, no hai!

Îngerii prin cer desculți

Cântă-n slava lor: Mihai!

 

Azi, de Ziua ta întreagă

Sufletul mi-e plin de Dor,

Doamne, ce-Adevăr ne leagă!

Tu, învață-mă să mor,

 

Sus, în Țara mea Moțească,

Unde Bunul Dumnezeu

I-a fost dat ca să se nască

Din Cuvânt, cuvântul meu!

Luni, 15 Ianuarie 2024

Hagen, Nordrhein-Westfalen

 

Eminescu, rugăciune…

 

Când eram copil Acasă, tot pândeam pe la ferești,

Sub Gerar, acolo-n Munții plini de aur și povești,

Să-mi vestească dinspre ziuă, Eminescu, Steaua ta,

Iar o Mamă grijulie dintre gânduri mă certa,

 

Aici, pe pământul nostru, câte iartă, câte-ndură!

Și acum mă duce Gândul mintenaș pe Curătură,

Tot același prunc, flămândul, stă pitit după perdele

Căutându-ți neperechea să răsară dintre stele!

 

Versurile tale care astăzi ne sunt...interzise,

Le citea, păstorul vajnic, de mioare și de vise,

Știu că raza lăcrimează, cea de dincolo de nori,

Cum aș vrea din veșnicie pe pământ să te cobori

 

Din porunca ta cea dreaptă „cu de-a sila să-i aduni...”

Aud cum suspină parcă Geniul pustiu sub goruni,

Tu oricât or vrea dușmanii în uitare nu apui:

Binecuvântează-mi neamul, Doamne, azi de Ziua lui!

 

EMINESCU! Rugăciune ce de mult îi cunosc rostu',

Ce-o rostesc întotdeauna seara după Tatăl nostru,

Când m-apucă Dor de tine, ca de Horea din Albac,

Cum aș vrea să îți văd chipul în cristelnița din veac!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Grafică de Mihai Cătrună

 

Când spun Eminescu...

 

 

Când spun Eminescu și o spun mereu,

Chiar dacă pe unii îi supără spusa,

Se face Duminică în sufletul meu

Și-n Ceasul de la Sarmizegetusa!

 

Când spun Eminescu, e așa precum

Spun Tatăl nostru lăsat mărturie

De la Fiul ce încă pribegește pe drum

Prin Țara aceasta, tot mai pustie...

 

Cred în Lumina pe care-o respir,

De ea în veci se-nfioară ateii,

Când spun Eminescu miroase a mir

Din floarea ce-o scutură teii.

.......................................................

Când spun Eminescu durerile tac,

În afară de cea de-a te naște,

Floare albastră, fără de leac,

Slăvit fie Cel ce mă paște!

Duminică, 14 Ianuarie 2024

Hagen, Nordrhein-Westfalen

 

Eminescu printre noi...

„Te salut din inimă, Romă mică!
Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!"
Eminescu

 

Ce ar fi să fie astăzi Eminescu printre noi

Într-o vreme tot mai plină de ciumați și de nevoi,

Să lucreze iar la Timpul de-cu-zori și până-n seară?

Cum v-ar condamna Poetul, trădătorilor de țară!

 

El, șovinul, demodatul, ros de molii otrăvite,

Zugrăvindu-vă scheletul în cuvinte potrivite,

Cei care slăvesc puterea, orbi, fanatici și lingăi,

În aceeași pușcărie să se mistuie-n văpăi!

 

Coborând, de bună voie, din cereasca lui lumină

Ei, „băieții”, la comandă îi vor căuta vreo vină

Și venind dinspre Moldova, în străbunul meu Ardeal

Pe Câmpia Libertății...făcându-i dosar penal

 

Ca unui tâlhar pe urmă, ca pe ultimul cretin,

Cum îi vor lega cu funii trupul cu miros de crin;

Fraților, iertat să-mi fie versul firav și umil,

El e-aici, în van încearcă să-l trimită în exil...

 

Nu-l încape nicio hartă, nicăieri în zări străine,

Să îi spunem cu credință: La mulți ani! Amin. Emine!

El, Luceafărul, răsare, nu îl vor putea să-l stingă

Și de Ziua lui, cea sfântă, nimenea să nu se-atingă!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Grafica: Mihai Cătrună

Nu-i așa că nu mă minți...

 

-Scrisori netrimise Veronicăi-

 

Nu mă mai citești de-o vreme,

Cum citeai în alte dăți,

Stai ascunsă în poeme

Și nu vrei să mi te-arăți!

 

Nu-mi fac griji, eu am destule,

Tu poate mai multe ai,

Ia-mi-le, te rog și du-le

Până-aproape lângă rai

 

Și acolo mă așteaptă,

Mai departe nu mai poți,

Veronica mea cea dreaptă,

Până când mă mai suporți?

 

Tu în glas cu dulce jale

Îmi tot spui, „cobori în jos!”

Cătălin îți dă târcoale,

Câteodată cu folos...

 

Mi-ai jurat pe veci credință,

Și-am crezut în crezul sfânt,

Astăzi însă cu căință

Mă tot uit înspre pământ,

 

Poate mă cobor la noapte

Pân'la tine-n așternut,

Să te-aud cum printre șoapte

Îi dai ultimul sărut,

 

Să te văd cum între brațe

Pătimașă îl alinți,

El, vicleanul, să te-nalțe,

Nu-i așa că nu mă minți?

*      *      *

Scumpa mea, frumoasă Veronică,

Îmi trimiți de unde ești scrisori,

Pe Cătălin iubește-l fără frică,

Așa cum l-ai iubit adeseori...

 

Eminul tău din gând e tot departe,

Luceafărul cel blând, nemuritor,

Pe tine te-a cuprins „un dor de moarte,”

Eu niciodată nu voi ști să mor!

 

Ți-e dor de mine și ce dor pribeag!

Când mă privești mirată la fereastră

Azi celălalt și-acum te-așteaptă-n prag,

Floarea mea, prea dureros de-albastră...

 

Graf

ica: Mihai Cătrună

 

Nicolae Nicoară-Horia

Poezia din ger…

 

 

Nu poate gândul să mă-ncapă,

Nici nu am loc de-atâta ger,

Se-aude piatra cum se crapă

Și stelele se-aud în cer...

 

E miezul iernii, bat-o vina,

Deasupra luna-i ca un gâde,

În pomi a-nmărmurit lumina,

Iar grâul sub zăpadă...râde!

 

Aceste versuri...provizorii

Le scriu cu inima codată

Și-aștept să se reverse zorii,

Ei nu îngheață niciodată...

 

Gândind la tine, Floare-albastră,

Tu taci acum, nimic nu-mi spui,

Și gerul mușcă din fereastră

Ca o leoaică lângă pui...

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Mulțumesc și dăruiesc...

 

Atunci când șarpele

i-a întins mărul

Evei,

când Eva

l-a dăruit lui Adam,

nici ea,

nici

el

nu își mai aduc aminte

cine a spus

întâiul-

mulțumesc...

 

Harul primit îmi stăruie-n minte!

Mulțumesc și dăruiesc mereu,

De copil am crescut cu aceste cuvinte

Acolo în inima Satului meu!

 

Mulțumesc, mamă, mulțumesc, tată,

Mulțumesc, fratele meu drag,

Nu uit, nu vă uit niciodată,

Cu dimineața așteptându-vă-n prag...

 

Mulțumesc așa cu mânuțele mele

Ca două aripi întinse spre voi,

Mulțumesc, Doamne, pentru toate cele,

Deplină să fie mulțumirea-ntre noi!

Hagen, Nordrhein-Westfalen, Joi, 11 Ianuarie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Când plec departe...

 

Când plec întotdeauna am emoții

Și mai ales din...avion, în zbor,

De sus îmi văd de pretutindeni moții

Și mă cuprinde-așa un fel de dor

 

De Munții lor, de dealurile toate,

Ca flacăra arzând peste comori

Copil fiind, cum le urcam pe coate

De jos, din Vale, până lângă nori...

 

Când plec departe, cine să-nțeleagă?

Ca pe-o comoară vie, prețioasă,

Iau cu mine-aproape în desagă

Toate amintirile de-Acasă...

Miercuri, 10 Ianuarie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Să te mai naști odată...

 

1824-2024

 

Iancule Avram, fecior de Moți,

Sufletul meu se roagă pentru tine,

Să te mai naști odată nu mai poți,

Îngerul știe Nașterea când vine...

 

Dar e nevoie, ce nevoie sfântă!

Dumnezeu mi-ascultă Ruga dreaptă,

Cu „furtuna” să te iei la trântă

De când la Vidra leagănul te-așteaptă!

 

Noi până când să mai avem răbdare

Să te-așteptăm din lacrimă cuminți?

Maria, maica ta, nici ea nu are

Odihnă-n cer, acolo printre sfinți.

 

Ce risipiți suntem! Cine ne-adună?

Destul prin Viață ne târâm pe brânci,

„Nu-i bună-orânduiala, nu e bună,”

Cât Adevăr e-n vorbele de-atunci!

 

Nu-i fericită Națiunea, nu,

Nici Neamul tău nu-i fericit defel,

Nu-i fericit nici fluierul, nici tu

Din Dorul cel de-a pururea rebel...

 

În suflete ne ești atât de viu!

Iancule Avram, fecior de Moți,

Se face în cuvânt tot mai târziu,

Din somnul cel de moarte să ne scoți,

 

Iar spre Câmpia fără de hotare,

Să curgă iarăși Moții tăi șuvoi,

„Iancule mare, Bravule tare,”

Dumnezeu din cer este cu noi!

Joi, 4 Ianuarie 2024

 

Nicolae Nicoară-Horia

Avram Iancu la 24 de ani, de Barbu Iscovescu