20 Martie 2010, la amiază
Ce bucurie sfântă mă învie
Tăierile de rod de pe pământ!
Vă scriu acum din Viţa de vie,
În adevărul ei în care sunt...
Mi-atât de dragă precum o copilă
Şi râde primăvara după nor,
„Taie-mă, te rog şi fără milă,
Ochii mei nu vezi cum plâng de dor?!”
De fiecare dată bag de seamă
Când scriu mi se întâmplă o minune,
Vinul vechi se tulbură în cramă
Tot murmurând un fel de rugăciune...
Versul meu se-aude hohotind
Şi trece-n zbor mirată o albină-
Vai cum aş vrea în amorţire fiind
Să mă înţepe, Doamne, cu lumină!...
duminică, martie 21, 2010
Când spun IANCU...
17 Martie 2010, spre seară...
Când spun IANCU, nu jignesc pe nime’,
Oricâte-acuze oarbe mi se-aduc,
El este Crăişorul din mulţime
Şi nu-i nevoie să îl mai traduc!
Când spun IANCU, mâna mea tresare
Şi trebuie legitim să îl scriu,
Cine dintre noi se teme oare
Că Numele în suflete e viu?!
Când spun IANCU, eu nu spun degeaba,
Aşa-i porunca, să-l rostesc mereu
De la Arad şi până la Ohaba,
De la Ţebea pân’ la Dumnezeu...
Şi fluierul pe care-l port sub pleoape,
Cum poartă drumul vântul pe sub roţi,
Nu va putea tăcerea să-i îngroape
Cântecul şi neamul lui de Moţi...
Când spun IANCU, Doamne dă-mi cuvinte
Din tăcere nici o slovă-n plus,
Iar tuturora să le-aduci aminte
De ce s-a răstignit precum Iisus...
Când spun IANCU, nu jignesc pe nime’,
Oricâte-acuze oarbe mi se-aduc,
El este Crăişorul din mulţime
Şi nu-i nevoie să îl mai traduc!
Când spun IANCU, mâna mea tresare
Şi trebuie legitim să îl scriu,
Cine dintre noi se teme oare
Că Numele în suflete e viu?!
Când spun IANCU, eu nu spun degeaba,
Aşa-i porunca, să-l rostesc mereu
De la Arad şi până la Ohaba,
De la Ţebea pân’ la Dumnezeu...
Şi fluierul pe care-l port sub pleoape,
Cum poartă drumul vântul pe sub roţi,
Nu va putea tăcerea să-i îngroape
Cântecul şi neamul lui de Moţi...
Când spun IANCU, Doamne dă-mi cuvinte
Din tăcere nici o slovă-n plus,
Iar tuturora să le-aduci aminte
De ce s-a răstignit precum Iisus...
marți, martie 16, 2010
Mi-a îngheţat de aşteptare fereastra...
15/16 Martie 2010.
Nimic nu e veşnic aici pe pământ,
Aşa-mi spune floarea dintre petale,
Zilele mele numărate îmi sunt,
Cine numără nopţile tale?
Ce pândă se-ascunde în mugurii toţi,
Iarba scânceşte sub glia sărată,
Dorul meu, călătorul, arde sub roţi,
Cerul din cântec nu mi se-arată...
Mi-a îngheţat de aşteptare fereastra,
În privirile mele e tot mai târziu,
E Martie-acum, primăvara aceasta
Vine, nu vine, nici nu mai ştiu...
Nimic nu e veşnic aici pe pământ,
Aşa-mi spune floarea dintre petale,
Zilele mele numărate îmi sunt,
Cine numără nopţile tale?
Ce pândă se-ascunde în mugurii toţi,
Iarba scânceşte sub glia sărată,
Dorul meu, călătorul, arde sub roţi,
Cerul din cântec nu mi se-arată...
Mi-a îngheţat de aşteptare fereastra,
În privirile mele e tot mai târziu,
E Martie-acum, primăvara aceasta
Vine, nu vine, nici nu mai ştiu...
duminică, martie 14, 2010
ARIEŞUL
13/14 Martie 2010.
„Unicul Dor al vieţii mele...”
Mă strigă Râul, Iancu încă-i viu!
Eu nu mai am răbdare, gândul arde,
Aşa fierbinte trebuie să-l scriu-
Trezeşte-te din amorţire, barde!
Prin Munţii tăi de-Acasă vântul geme,
Frunza doare-n mugurii ce sunt,
Şi ARIEŞUL murmură de-o vreme
Un Cântec tulburat peste pământ...
Am fost acolo şi mi-a dat de veste
La Albac, sub coasta unui Deal,
Că în Ardeal se scrie o poveste
Despre un călăreţ fără de cal...
N-am înţeles atunci prea bine spusa
Când m-a atins cu valul lui de foc
În ceasul de la Sarmisegetusa
Se-oprinse timpul dacilor în loc...
.........................................................
Se-aude Arieşul cum coboară
Doinit prin versul meu din dor în Dor,
Nicicând el nu se va muta din Ţară,
De la vărsare până la izvor...
„Unicul Dor al vieţii mele...”
Mă strigă Râul, Iancu încă-i viu!
Eu nu mai am răbdare, gândul arde,
Aşa fierbinte trebuie să-l scriu-
Trezeşte-te din amorţire, barde!
Prin Munţii tăi de-Acasă vântul geme,
Frunza doare-n mugurii ce sunt,
Şi ARIEŞUL murmură de-o vreme
Un Cântec tulburat peste pământ...
Am fost acolo şi mi-a dat de veste
La Albac, sub coasta unui Deal,
Că în Ardeal se scrie o poveste
Despre un călăreţ fără de cal...
N-am înţeles atunci prea bine spusa
Când m-a atins cu valul lui de foc
În ceasul de la Sarmisegetusa
Se-oprinse timpul dacilor în loc...
.........................................................
Se-aude Arieşul cum coboară
Doinit prin versul meu din dor în Dor,
Nicicând el nu se va muta din Ţară,
De la vărsare până la izvor...
MĂ VINDECĂ PRIVIREA...
Vineri, 12 martie 2010.
Mă vindecă privirea ta divină
Şi Învierea strigă din cuvânt,
La Sărbătoarea care o să vină
Fă-mă Doamne flacără şi vânt,
Fă-mă Doamne iarbă pe colină
Să mă pască turmele de miei,
Pentru Răstignire sunt de vină
De două mii de ani şi ochii mei...
Ce-nfiorare sfântă îmi cuprinde
Lemnul crucii adumbrit sub nori!
Pe Acela care îL vor vinde
L-am întâlnit şi eu de-atâtea ori...
Îi aud paşii vremuind pe drum,
Cu mâna Lui pe suflet mă atinge-
E vineri înspre seară de acum
Când scriu Poemul şi afară ninge...
Mă vindecă privirea ta divină
Şi Învierea strigă din cuvânt,
La Sărbătoarea care o să vină
Fă-mă Doamne flacără şi vânt,
Fă-mă Doamne iarbă pe colină
Să mă pască turmele de miei,
Pentru Răstignire sunt de vină
De două mii de ani şi ochii mei...
Ce-nfiorare sfântă îmi cuprinde
Lemnul crucii adumbrit sub nori!
Pe Acela care îL vor vinde
L-am întâlnit şi eu de-atâtea ori...
Îi aud paşii vremuind pe drum,
Cu mâna Lui pe suflet mă atinge-
E vineri înspre seară de acum
Când scriu Poemul şi afară ninge...
vineri, martie 12, 2010
Natură vie...
11/12 Martie 2010.
Scriam şi îmi era atât de bine,
Ochii de lumină erau grei,
Te-am auzit gândindu-te la mine
Ca o fântână la izvorul ei...
Setea mea, eu ştiu ce Dor te-aduce
Aici, până aproape de suspin-
Lasă-mi gândul tânăr să se culce
În versul meu cuminte şi senin...
Scriam şi îmi era atât de bine,
Ochii de lumină erau grei,
Te-am auzit gândindu-te la mine
Ca o fântână la izvorul ei...
Setea mea, eu ştiu ce Dor te-aduce
Aici, până aproape de suspin-
Lasă-mi gândul tânăr să se culce
În versul meu cuminte şi senin...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

