lui Grigore Vieru
18 Ianuarie 2012
Vă chem la nunta mea, nu e nevoie
Să vă scuzaţi că n-aveţi timp acum,
Să vină cine vrea de bună voie
Pe ultimul şi cel mai sigur drum.
Mi-a fost destul trei zile printre voi,
M-am săturat de-atâtea osanale,
Vreau liniştea să curgă iar şuvoi,
S-adorm în ea, ca floarea-ntre petale...
Aplauzele, toate, azi mă dor,
Nu-mi dăruiţi ce nu mi se cuvine,
Veniţi cu mâna goală, vă implor,
Nu voi lua nimic de-aici cu mine!
Acolo alte bunuri se consumă,
Cu dragoste de viaţă iar vă chem,
Veniţi la nunta mea, oricum postumă,
La nunta mea, rămasă în Poem...
duminică, februarie 19, 2012
Cât respiră omul...
15 Februarie 2012
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Dacă-n urma lui nu lasă viaţă
A trăit zadarnic pe pământ.
Aud pe câte unul care-mi spune
Plin de sine, eu de toate ştiu!
Degeaba suflă vântul în tăciune
Dacă focul nu mai este viu.
Sărmane ins, cu inima beteagă,
De tine nu te vezi cât eşti de mic,
În jurul tău e-o bibliotecă întregă
Şi nu ai înţeles din ea nimic!
Dacă te crezi deştept, tu stai deoparte,
Cum stă departe flacăra de fum,
Ce ai primit în dar cu har împarte
Celor ce vin în urma ta pe drum.
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Din viaţa ta dacă nu dai viaţă,
Ai trăit zadarnic pe pământ...
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Dacă-n urma lui nu lasă viaţă
A trăit zadarnic pe pământ.
Aud pe câte unul care-mi spune
Plin de sine, eu de toate ştiu!
Degeaba suflă vântul în tăciune
Dacă focul nu mai este viu.
Sărmane ins, cu inima beteagă,
De tine nu te vezi cât eşti de mic,
În jurul tău e-o bibliotecă întregă
Şi nu ai înţeles din ea nimic!
Dacă te crezi deştept, tu stai deoparte,
Cum stă departe flacăra de fum,
Ce ai primit în dar cu har împarte
Celor ce vin în urma ta pe drum.
Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Din viaţa ta dacă nu dai viaţă,
Ai trăit zadarnic pe pământ...
joi, ianuarie 19, 2012
Dumnezeu
18/19 Ianuarie 2012
Ce simt eu niciodată nu mă înşel,
E un ceva în lucrurile toate,
Dacă este şi cum este El
Să nu vă întrebaţi cu răutate.
Pe uliţe, prin pieţele murdare,
În rugăciunea cea adeseori
Nu am strigat vreodată-n gura mare
Că Dumnezeu e dincolo de nori.
Să creadă cine vrea şi cine poate,
Citească cel ce ştie din Scriptură,
Pentru credinţa care ne desparte
Eu altor neamuri nu le-am purtat ură.
La orice închinare mă voi duce,
Nu-mi trece nicio umbră peste gând
Şi dacă cineva nu-şi face cruce
Când aude clopotul plângând...
Genunchii ce se frâng lângă icoane
Să-şi mântuie în pace jertfa lor,
Copil crescut pe dealuri transilvane
Jignirile de orice fel mă dor...
Aşa m-au învăţat în vremuri grele
Părinţii mei, părinte sunt şi eu,
De undeva, de dincolo de stele,
Se uită înspre mine Dumnezeu!
Nu spun că I-am văzut vreodată faţa,
De auzit îl tot aud mereu
De când mă poartă pe pământ viaţa
Şi-L simt acolo, în oftatul meu...
Ce simt eu niciodată nu mă înşel,
E un ceva în lucrurile toate,
Dacă este şi cum este El
Să nu vă întrebaţi cu răutate.
Pe uliţe, prin pieţele murdare,
În rugăciunea cea adeseori
Nu am strigat vreodată-n gura mare
Că Dumnezeu e dincolo de nori.
Să creadă cine vrea şi cine poate,
Citească cel ce ştie din Scriptură,
Pentru credinţa care ne desparte
Eu altor neamuri nu le-am purtat ură.
La orice închinare mă voi duce,
Nu-mi trece nicio umbră peste gând
Şi dacă cineva nu-şi face cruce
Când aude clopotul plângând...
Genunchii ce se frâng lângă icoane
Să-şi mântuie în pace jertfa lor,
Copil crescut pe dealuri transilvane
Jignirile de orice fel mă dor...
Aşa m-au învăţat în vremuri grele
Părinţii mei, părinte sunt şi eu,
De undeva, de dincolo de stele,
Se uită înspre mine Dumnezeu!
Nu spun că I-am văzut vreodată faţa,
De auzit îl tot aud mereu
De când mă poartă pe pământ viaţa
Şi-L simt acolo, în oftatul meu...
luni, ianuarie 16, 2012
Lovește-mă...
16 Ianuarie 2012
Lovește-mă, lovește-mă,
potolește-ți necazul
și sculptorul izbește în stâncă,
dalta lui scoate-n lumină obrazul
celui nevăzut încă.
Lovește-mă, lovește-mă,
până ești în putere,
fără milă și fără cruțare,
demult nu mai simt nicio durere
în aceste omenești mădulare.
Eu nu-i voi răspunde mâniei
nicicând,
lovește-mă,
lovește-mă cu tărie curată
și râul ce aleargă spre mare flămând
obosește odată...
Lovește-mă, lovește-mă,
potolește-ți necazul
și sculptorul izbește în stâncă,
dalta lui scoate-n lumină obrazul
celui nevăzut încă.
Lovește-mă, lovește-mă,
până ești în putere,
fără milă și fără cruțare,
demult nu mai simt nicio durere
în aceste omenești mădulare.
Eu nu-i voi răspunde mâniei
nicicând,
lovește-mă,
lovește-mă cu tărie curată
și râul ce aleargă spre mare flămând
obosește odată...
Rugă la nașterea lui Eminescu...
14 Ianuarie 2012, spre seară...
Emine!
Tu niciodată nu ai fost supărat
Pe mine.
Firea mea slabă
Nu ţi-a clintit de la locul ei
Nicio silabă.
Cu întreg numele tău,
EMINESCU,
Am crezut în tine.
De epigonul ce sunt
Nu mi-e ruşine.
Alţii, spună ce vor-
E treaba lor.
Tu poţi să te naşti liniştit
În pridvorul
Aceluiaşi Dor, nemărginit.
Luceafărul tău lumineze pe creste.
Patria română,
Din câtă mai este,
Îşi aduce aminte
De această durută poveste...
Emine!
Ştiu.
Tu nu vei fi supărat
Pe mine,
Nici în viaţă,
Nici când n-o să mai fiu.
De cuvintele tale,
Niciodată roase de cariu,
Voi avea grijă mereu.
Semnez eu-
Un umil bibliotecariu...
vineri, ianuarie 06, 2012
Și aerul e tot mai murdar între noi...
6 Ianuarie 2012
Toată viața scormonind prin gunoi
Vorbim despre lucruri, nu despre ființă
Și aerul e tot mai murdar între noi,
Singurul de care avem trebuință.
Nerăbdători suntem unul cu altul,
Fiecare e geniu în felul său,
Dacă am putea amanetăm și Înaltul
Și așa de suflet nu ne pare rău!
Ne pierdem tinerețea pe nimicuri auguste
Obercăind într-o direcție dată,
Unii aleargă după metafore, alții după fuste
În care nu locuiește nimeni, niciodată.
Dintre stele doar mintea ta luminează,
Tot întunericul e sub fruntea lui,
Bârna din ochiul tău nu contează,
Numai paiul din ochiul aproapelui.
.......................................................
Nimeni nu se mai uită înapoi
Privind cu mânie nescrisă înainte
Și aerul e tot mai murdar între noi
În goana aceasta printre cuvinte...
Toată viața scormonind prin gunoi
Vorbim despre lucruri, nu despre ființă
Și aerul e tot mai murdar între noi,
Singurul de care avem trebuință.
Nerăbdători suntem unul cu altul,
Fiecare e geniu în felul său,
Dacă am putea amanetăm și Înaltul
Și așa de suflet nu ne pare rău!
Ne pierdem tinerețea pe nimicuri auguste
Obercăind într-o direcție dată,
Unii aleargă după metafore, alții după fuste
În care nu locuiește nimeni, niciodată.
Dintre stele doar mintea ta luminează,
Tot întunericul e sub fruntea lui,
Bârna din ochiul tău nu contează,
Numai paiul din ochiul aproapelui.
.......................................................
Nimeni nu se mai uită înapoi
Privind cu mânie nescrisă înainte
Și aerul e tot mai murdar între noi
În goana aceasta printre cuvinte...
joi, decembrie 29, 2011
Mă voi duce și eu...
-Din cugetările bătrânului filozof-
29 Decembrie 2011
Timpul din mine nu mai are răbdare,
e ca o pasăre în colivie.
Mă voi duce și eu,
ca fiecare,
clipa aceea
nimeni n-o știe...
Tot mai aproape de murmurul Mării,
tot mai departe
de umbra mea sunt,
mă voi duce
și eu,
ca lumina înserării
prin clepsidra acestui cuvânt!
Clipa aceea, când vine,
când pleacă,
nimeni n-o știe,
creștin ori ateu-
lumea aceasta nu-i mai săracă
nici mai bogată
cu numele
meu...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
