Duminica din cuvinte...

Duminică, 1 Aprilie 2012

Din întuneric s-a făcut lumina,

Din nimic sunt toate câte sunt,

Cine îi mustra tăcerii vina

Mai înainte de-a fi fost cuvânt?

Din moarte e de-a pururi Învierea,

Din noaptea asta-ncepe-o nouă zi,

Pelinul nu-i amar dacă nu-i mierea

Cea adunată-n fagurii târzii.

Nu-i nici satan fără de Dumnezeu,

În care cred, orice mi-ar spune alții,

Din tine sunt, femeie și mereu

Mi-e dor de ochii tăi, înmiresmații.

Prin Rai te așteptam ca un copil

Și umbra de sub pom era fierbinte,

Primește-mi dar, ca jertfă de april,

Duminica aceasta din cuvinte...

Când scriu...

30 Martie 2012

Când scriu e-atâta rouă-n ochii mei,

Se scaldă-n ea toți pruncii nenăscuți

Și tu dacă ți-e sete poți să bei

Până se face ziuă peste Munți.

Cu tine niciodată nu-i târziu

Și soarele din cântec nu apune,

De unde vin cuvintele nu știu,

Toate miros aici a rugăciune.

Ele se-așează în odihna lor,

Cum vara ploaia caldă peste grâne,

Precum sămânța pusă în ogor

De azi mereu să încolțească mâine.

Atunci când scriu mă simt pătruns de duh,

Mâna mea și gândul se înfioară,

De undeva, de-acolo din văzduh

Simt pacea Învierii cum coboară...

Poemul din pâine...

27 /28 Martie 2012

În Apusenii mei, crescuți din Dor,

Mereu cu freamăt de răscoală sfântă,

O mamă scoate pâinea din cuptor,

Mâinile ei de-o viață tot frământă.

Într-un ștergar, țesut din anii grei,

O învelește ca pe-o rugăciune

Și semnul crucii peste jertfa ei

Cu grijă și evlavie îl pune.

Îi vine-acasă iar de sărbători

Copchilul cel plecat prin țări străine,

Suflete-al meu, de ce te înfiori?

Mirosul cald ajunge pân` la tine...

Acolo-n Munții mei, deasupra lor,

Stă duhul și veghează în lumină,

O mamă scoate pita din cuptor

Și aerul din jurul ei suspină...

Vă chem...

lui Grigore Vieru
18 Ianuarie 2012

Vă chem la nunta mea, nu e nevoie
Să vă scuzaţi că n-aveţi timp acum,
Să vină cine vrea de bună voie
Pe ultimul şi cel mai sigur drum.

Mi-a fost destul trei zile printre voi,
M-am săturat de-atâtea osanale,
Vreau liniştea să curgă iar şuvoi,
S-adorm în ea, ca floarea-ntre petale...

Aplauzele, toate, azi mă dor,
Nu-mi dăruiţi ce nu mi se cuvine,
Veniţi cu mâna goală, vă implor,
Nu voi lua nimic de-aici cu mine!

Acolo alte bunuri se consumă,
Cu dragoste de viaţă iar vă chem,
Veniţi la nunta mea, oricum postumă,
La nunta mea, rămasă în Poem...

Cât respiră omul...

15 Februarie 2012

Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Dacă-n urma lui nu lasă viaţă
A trăit zadarnic pe pământ.

Aud pe câte unul care-mi spune
Plin de sine, eu de toate ştiu!
Degeaba suflă vântul în tăciune
Dacă focul nu mai este viu.

Sărmane ins, cu inima beteagă,
De tine nu te vezi cât eşti de mic,
În jurul tău e-o bibliotecă întregă
Şi nu ai înţeles din ea nimic!

Dacă te crezi deştept, tu stai deoparte,
Cum stă departe flacăra de fum,
Ce ai primit în dar cu har împarte
Celor ce vin în urma ta pe drum.

Cât respiră omul tot învaţă,
Dinspre leagăn până la mormânt,
Din viaţa ta dacă nu dai viaţă,
Ai trăit zadarnic pe pământ...

Dumnezeu

18/19 Ianuarie 2012

Ce simt eu niciodată nu mă înşel,
E un ceva în lucrurile toate,
Dacă este şi cum este El
Să nu vă întrebaţi cu răutate.

Pe uliţe, prin pieţele murdare,
În rugăciunea cea adeseori
Nu am strigat vreodată-n gura mare
Că Dumnezeu e dincolo de nori.

Să creadă cine vrea şi cine poate,
Citească cel ce ştie din Scriptură,
Pentru credinţa care ne desparte
Eu altor neamuri nu le-am purtat ură.

La orice închinare mă voi duce,
Nu-mi trece nicio umbră peste gând
Şi dacă cineva nu-şi face cruce
Când aude clopotul plângând...

Genunchii ce se frâng lângă icoane
Să-şi mântuie în pace jertfa lor,
Copil crescut pe dealuri transilvane
Jignirile de orice fel mă dor...

Aşa m-au învăţat în vremuri grele
Părinţii mei, părinte sunt şi eu,
De undeva, de dincolo de stele,
Se uită înspre mine Dumnezeu!

Nu spun că I-am văzut vreodată faţa,
De auzit îl tot aud mereu
De când mă poartă pe pământ viaţa
Şi-L simt acolo, în oftatul meu...

Lovește-mă...

16 Ianuarie 2012

Lovește-mă, lovește-mă,
potolește-ți necazul
și sculptorul izbește în stâncă,
dalta lui scoate-n lumină obrazul
celui nevăzut încă.
Lovește-mă, lovește-mă,
până ești în putere,
fără milă și fără cruțare,
demult nu mai simt nicio durere
în aceste omenești mădulare.
Eu nu-i voi răspunde mâniei
nicicând,
lovește-mă,
lovește-mă cu tărie curată
și râul ce aleargă spre mare flămând
obosește odată...