COPILĂRIE...

30 Ianuarie 2015

Mă întreb adesea în poeme,

Când a trecut atâta vreme?

Copilul de atunci e „nene!”

Lumina tremură sub gene

Și parcă nu de mult eram

Ca pasărea din ram în ram

Prin Crângul meu de Nicorești,

Tu, cel de-atunci, pe unde ești?

Acolo sus pe dealuri, leoarcă

Și-acum, eu cred, tu stai la joacă,

Se face seară și nu-ți pasă,

Pe drumul dintre dor și-Acasă

O mamă strigă în zadar-

Te-așteaptă laptele-n șiștar!

Ea știe că mereu ți-e sete,

Iar tu, n-auzi, n-auzi, băiete...

Și azi îmi vine să mă joc,

De mine, încă, nu am loc,

Nici vremea toată nu-i de-ajuns,

Acasa noastră-i tot mai sus

Și-așa cum se întreba Mihai,

Acolo, pe moldavul plai,

Mă întreb și eu în poezie-

Pe unde-mi ești, Copilărie?

Din nordul vieții, până-n sud,

Te simt, te văd și te aud,

De la pământ la Dumnezeu

Ești peste tot în gândul meu...

Jucăriile...

29 Ianuarie 2015

Am adormit la joacă

și ce-i dacă?

Toate jucăriile iubite

sunt și ele parcă obosite,

nu mă credeți? ele-așa mi-au spus,

joaca niciodată nu-i de-ajuns!

Annamaria dragă, nu-i nimic

și tu și noi dormim un pic-

le-am auzit spunând-

cum doarme tun!

Dacă și ele dorm?

nu pot să

spun...

Durerea...

29 Ianuarie 2015

„Mă doare capul!” cauze sunt multe,

Nici medicul nu știe să le-asculte,

Parcă-l aud cum spune cu înțeles-

O fi de la ficat, ori de la stres

Și pacientul mulțumit îl crede,

Ce bine-i că durerea nu se vede,

Nici nu știe nimenea când vine

Și se lipește ca un scai de tine!

De vine din adânc, ori din afară

Nu-i om sau animal să nu îl doară,

Toate trec, din azi mereu spre mâine-

Durerea, cea din suflet, ea rămâne;

Durerea asta vine mai de sus,

Leacuri pe pământ, degeaba, nu-s-

„Mă doare sufletul!”durere oarbă,

Cea mai grea dintre văzduh și iarbă...

Dialogos...

28 Ianuarie 2015

Versul mi se potrivește-atât de bine,

Parcă l-ai scris anume pentru mine,

Îmi văd în el tot gândul din țărână,

Precum se vede cerul în fântână!

De unde mă cunoști, când niciodată

Nu mi-ai zărit făptura luminată

Atunci când îți citesc poemul scris?

Nici nu ne-am întâlnit, măcar în vis...

Drept-cititorul meu, tu ia aminte,

Nu-i nimenea stăpân peste cuvinte,

Cuvintele de-aici nu au hotare,

Le poartă-n gând și-n suflet fiecare,

De la-nceputul vremii ne-au fost date

Cu dragoste să le rostim pe toate;

Ne-asemănăm! vederea noastră încă

Nu e atât de clară și de-adâncă,

Ba unii dintre noi și-au pus pe chip

Câte un strat subțire de nisip

Să-i fie altfel de cum dat i-a fost

Cel promis în viață de-adăpost

Și dacă versul ți se potrivește

Simt în mine verbul cum dospește,

Nu sunt tăciuni pe vatră, ci cuvinte

Și-acolo e-aluatul tău fierbinte!

Iar pâinea va fi rumenă pe masă.

Precum e frumuseéa ta aleasă,

Te-aud când mă citești atât de bine-

Parcă ai scris anume pentru mine...

Ai căzut, ridică-te...

27 Ianuarie 2015

Ai căzut, ridică-te și-apoi

Privește înainte, nu înapoi,

De nicio îndoială să n-ai parte,

Până la capăt, încă e departe...

Alungă-ți gândul șchiopătat și slut

Cu toată risipirea lui din lut,

Sufletul te cheamă în lumină,

Tu lasă-te în voia lui divină,

El îți cunoaște cel mai bine pașii,

Nu te opri, precum înaintașii,

Ai căzut, ridică-te îndată,

Căderea poate-anume ți-a fost dată!

Ai căzut și-atunci când te lovești

Tu să nu uiți că vindecare ești

Prin Dragostea rămasă în cuvânt

La toate rănile de pe pământ...

Nu te lăsa niciodată înfrânt...

26 Ianuarie 2015

Nu te lăsa niciodată înfrânt

De cei dinăuntru, de cei dinafară,

Înfrângerea e cea mai durută povară

Dintre toate poverile câte mai sunt!

Cel ce îți spune că ești urât

El încă nu s-a uitat în oglindă

Tristețea adevărului să îl cuprindă-

Tu umblă cu cheia speranței la gât!

Nu te lăsa niciodată învins,

Când lumea aceasta e plină de ură,

Răspunde-i cu dragoste și cu căldură

Și celui ce te înjură în vis!

Mai târziu rănile tale din lut

O să se vindece toate pe rând,

Tu poartă-i lumina nestinsă în gând

Și nu te lăsa niciodată bătut...

SOHODOL...

26 Ianuarie 2015

Sohodol cu apă lină,

Inima de jar mi-e plină,

Pe Vâlceaua ta în sus

Umblă dorul meu nespus

Și tot urcă și coboară

Până când se face seară,

Satul meu, Sohodol drag,

Prin pădurea ta de fag

Singur și flămând se duce,

Pe sub umbra lui cea dulce

Sus la Curături, Acasă,

Așteptându-mă la masă...

Dar Copchilul nu mai vine,

E plecat prin zări străine

Și cei dragi și mai departe,

Până dincolo de moarte...

Sohodol cu plaiuri sfinte,

Tu ești setea din cuvinte,

De tine pe veci mă leagă

Poezia mea întreagă

Și tăcerea de de urmă,

Precum pe păstor de turmă;

Tu ești raiul meu dintâi

Și așa o să-mi rămâi,

Leagăn de dor, Sohodol,

Maica mea cu glas domol

Te-a rostit întâia dată,

Să nu te uit niciodată...