Nu-i așa că mugurii te dor...

11 Martie 2015

N-a plecat din toamnă nicio frunză,

Toate sunt la locurile lor,

Primăvara tremură sub bluză,

Nu-i așa că mugurii te dor?

Peste tot acum e-atâta sevă

Și viața gâlgâie sub coajă,

Frumoasa mea, neprețuită Evă,

Mi se umple sufletul de vrajă

Când te strâng nelămurit la sân

Ca izvorul hohotind din stâncă,

Cine-a spus că ochiul meu bătrân

Nu mai știe să iubească, încă?

Ce bucurie sinceră mă îndeamnă

Să ies în lume să să strig flămând-

Nicio frunză n-a plecat din toamnă,

N-a plecat din viață niciun gând...

Focul viu mocnește-acum în spuză,

Și o spun în văzul tuturor,

Primăvara tremură sub bluză,

Nu-i așa că mugurii te dor?

Mă uit în ochii tăi...

Mamei

Duminică, 8 Martie 2015

Motto:

Auzeam la tine-n burtă

Melodia ta cea dragă,

Îmi părea atât de scurtă,

Vreau să o ascult întreagă

Și cum te rugai fierbinte

Dumnezeului cel drept-

Dă-mi și mie, Sfânt Părinte,

Un odor să țin la piept!

Parcă Maica lui Iisus

Îmi șoptește-acum din ramă

Lăcrimând cu drag nespus-

La mulți ani, iubită Mamă!

Mă uit în ochii tăi acum

Și-aud lumina-n ei cum cântă,

Ce cald, dumnezeiesc parfum

Făptura ta o înveșmântă

Și toate zările-mi sunt pline!

Ca un izvor dintr-o fântână

Tresaltă sufletul în tine,

Măicuța mea, cu chip de zână...

E Ziua ta, nu vreau să plângi,

Nici plânsul Mamei nu știu ce-i,

Mă uit în ochii tăi adânci-

Mi-a fost atât de dor de ei!

E Ziua ta și-așa să fie

Și toți copiii să înțeleagă

De-acum și până-n veșnicie

De ce îmi ești atât de dragă!

Te strâng în brațe, știi că pot?

Cuvântul încă nu-l îngân,

Mă uit în ochii tăi de tot

Și-așa uitată să rămân...

Am adormit azi-noapte-n poezie...

3 Februarie 2015

Azi-noapte-am adormit în poezie,

Ce căutam acolo nu mai știu,

Când m-am trezit era în jur lumină,

Nici prea devreme și nici prea târziu...

Precum pruncul pus în scăldătoare,

Cu ochi albaștri și cu păr bălai,

Locul acela fără-asemănare

Mi se părea din coasta unui rai!

Ce odihnite-s gândurile toate!

Niciunul dintre ele nu-i stingher,

Tu n-auzi inima din Dor cum bate

Ca un clopot mântuit sub cer?

Și-acum când mâna liniștită scrie

Mi-e sufletul cum e argintul viu-

Am adormit azi-noapte-n poezie,

Ce căutam acolo nu mai știu...

Tu și Poezia...

2 Februarie 2015

Poezia, precum somnul,

nu știi niciodată

când vine...

Copil fiind, îmi plăcea mereu

să stau la pândă,

cu gândul că odată

voi da cu ochii

de ea,

până când într-o zi

am dat cu ochii

de tine.

Nu am uitat cuvintele,

șoptite atunci-

eu sunt poezia ta!

Credeam că Poezia

e un bun comun,

așa cum e

aerul,

apa, focul...

Nici tu nu ai uitat

cuvintele mele-

eu sunt

poetul tău!

Și între noi s-a cuibărit

atâta lumină!

De fiecare dată când scriu

mă simt cotropit

de ea!

Nici acum

nu-i cunosc adevărul,

după atâtea poeme,

rostuite

împreună...

Întâmpinarea Domnului...

2 Februarie 2015

Ce dulce-i sărbătoarea din Cuvânt

Atunci cineva spre tine vine!

La patruzeci de zile Pruncul Sfânt

Era dus la templu să-L închine...

Ieșiți în calea Lui, nu stați în case

Tot murmurând ca ursul în bârlog,

Cu gândurile cele mai frumoase

Ieșiți în calea Lui, creștini, vă rog!

Ieșiți și voi, cei ce nu credeți încă

În Fiul răstignit și Înviat,

Cu Dragoste și bucurie adâncă

Și mai ales cu sufletul curat!

„Eu vin curând!” Iisus așa ne-a zis

De două mii de ani, pe Cel de vine

Precum în Cartea Sfântă ne-a promis,

Noi să-L întâmpinăm cum se cuvine...

Poezia nu se fură...

2 Februarie 2015

Poezia nu se fură,

Prietene, oricât ai vrea

Nu e nuntă-n bătătură

Când mireasa nu-i a ta!

Câteva cuvinte dulci

Mi le înstrăinat o fată,

Eu eram flăcău pe-atunci

Și ne-am împăcat îndată...

Nu știu unde le-a ascuns,

Inima-i bătea sub bluză,

Nici dovezi n-aveam de-ajuns

Pentru ea, frumoasa muză!

Mi-a dat un sărut arvună,

De prea multe nu se îndură

Și-am rămas tot împreună-

Poezia, nu se fură...

Poezia ca o Duminică...

Duminică, 1 Februarie 2015

Poezia îmi alină toată neputința,

Ea mă trezește din somnul cel greu,

Și-acum când scriu mi-e plină ființa

De o lumină vecină cu Dumnezeu!

Cu ea nu mă știu singur sub stele,

Nici sub soarele, cel zilnic și sfânt,

Când o rostesc, pe buzele mele

Arde o sete, necuprinsă-n cuvânt...

Fericit e acel ce-i cunoaște puterea,

E ca o Duminică fără hotare,

Ce mult se aseamănă cu Învierea!

În cugetul meu e mereu sărbătoare;

Cu ea totdeauna mi-e cald și mi-e bine

Și simt că nu trăiesc în zadar,

Liniștea ei o împart și cu tine

Și eu i-am primit frumusețea în dar!

Aici pe pământ, Poezia alină

Toată neliniștea din sufletul meu,

Acum când scriu mă robește-o lumină,

O lumină vecină cu Dumnezeu...