luni, august 31, 2020

Pleacă vara...

 



31 August 2020

Un cântec drag a înnebunit chitara,

Un cântec drag din tinerețea noastră,

Cu bune și cu rele pleacă vara,

Septembrie-Răpciune-i la fereastră...


Ca un copil nerăbdător de-o vreme

Aștept să văd ce daruri îmi aduce,

Lumina toamnei picură-n poeme

Și mustul din ciorchini e tot mai dulce...


Pleacă vara, plece, Doamne-ajută,

Dintre toate, poate cea mai tristă,

Ce stai peste cuvinte abătută?

Hai să le scriem câte mai există


Și ziua-i tot mai mică de acuma,

Mi se-nfioară sufletul din humă,

În Munți la Țebea o să cadă bruma

Peste durerea Iancului postumă...

Nicolae Nicoară-Horia




duminică, august 30, 2020

Suntem prea mulți...

 


Duminică, 30 August 2020


Suntem prea mulți, așa se pare,

Spun cei care ne poartă hamul,

În lume prea puțin se moare

Și-n Țară ne sporește neamul...


Purtăm de-o vreme teama-n oase,

Tot mai străini de ce-i divin,

Aceste „boli” misterioase

Nu vă-ntrebați de unde vin?


De unde vin aceste nume

Pe care n-ai cum să le-nfrunți,

Satan e peste tot în lume

Și slujitorii-s tot mai mulți,


Iar noi, cuprinși din somnul greu

De-o nepăsare prea cumplită,

Ne tot rugăm lui Dumnezeu

„Și nu ne duce în ispită!”


De parcă fața Lui divină

Pe care o purtăm din veac

De toate-acestea e de vină

Și nu încornoratul drac...


Cu dragostea de el buiastră,

Da, se lucrează, v-am tot spus

Din greu la nimicirea noastră,

La Răstignirea lui Iisus!


Nicolae Nicoară-Horia



sâmbătă, august 29, 2020

Din Ziua Amintirii tale...

 





29 August 2020

-Restituiri-

Lumea e plină de Irodiade,
Lumea aceasta tot mai pripită,
Privirea lor în ochii mei arde,
Gata oricând să îi ducă-n ispită...

    *    *    *

E Ziua Amintirii tale, Ioane,

Botezător de legi și de Iisus

Îți luminează chipul din icoane,

Atunci Irod degeaba l-a răspuns!


Celor ce nu cred în tine, încă,

În Adevărul spus de-atâtea ori,

Din peștera cuvântului adâncă,

Îmi strig durerea până către zori:


Bărbați cucernici, voi, femei frumoase,

Toată suflarea vrednică să știe,

A fost aici în carne și în oase,

În Duhul care strigă în pustie!


De el nu se atinge nicio moarte,

Capul, cel din temniță, tăiat

Și îngropat de trupul lui departe,

Nevătămat de-atunci a înviat!

................................................

Și-acum irozii vremii se-nspăimântă

Gândind la chipul celui care-ai fost,

E Ziua Amintirii tale sfântă,

O zi de rugăciune și de post...


Salomeea...


O mai aud și astăzi dansând pe Salomeea,

Rostind aceleași vorbe amirosind a iod,

Dar o să vină vremea, ce-aproape e scânteia

Din flacăra promisă: „vreau capul lui Irod!”


Cuvintele acestea ce-mi vin nu-s ale mele,

Ca roiul de albine de dincolo de zare,

Chiar dacă-ntotdeauna eu am crezut în ele

La versurile mele, voi, știu, nu dați crezare


Și ochii plini de fosfor sunt gata să se-aprindă

Alunecând pe trupul demonic și rotund,

Pe Ioan Botezătorul nu-i cine să-l mai prindă?

Acum la întrebare nu vreau să vă răspund...



Dans...


Prin versul meu ce nu-mi dă pace,
Dansează încă Salomeea,
Acelaşi IOAN în lanţuri zace-
Tot Capul lui îl vrea femeia?

În ochii ei flămânzi ca iadul
Irod se uită şi nu ştie,
Frumoasa îi şopteşte-„adu-l,
Îl vreau, stăpâne, pe tipsie...”
...............................................
În Dragoste s-aveţi măsură,
Voi, fiii mei, luaţi aminte,
Vă fie dar, învăţătură-
Scriptura, cea dintâi, nu minte!

Dansează Salomeea încă,
Cu trup mistuitor ca focul,
În temniţa de jos, adâncă,
Aşteaptă înlăcrimat Proorocul...


Nicolae Nicoară-Horia


vineri, august 28, 2020

Puiul...




Vineri, 28 August 2020


A mai rămas un pui pribeag,

Era prea mic pentru departe

Și puiul mi-e atât de drag

Privind spre zări însingurate...


N-avea putere pentru zbor

Și rândunelele, știu bine,

Nu l-au primit în stolul lor

Când au plecat spre țări străine...


Dar puiul n-are nicio vină

Pe lumea plină de năduh,

El cât-afară e lumină

Plutește-n voie sub văzduh,


Iar noaptea vine trist acasă

Să se-odihnească-n cuibul mut,

La iarnă, gândul mă apasă,

Cine-o să-i țină de urât?


Nicolae Nicoară-Horia



miercuri, august 26, 2020

Când scriu...

 


26 August 2020


Când scriu cărțile se uită la mine

Din biblioteca sufletului meu,

Cititul astăzi parcă e-o rușine,

Scrisul și el din ce în ce mai greu...


Nu mai are liniște omul defel,

Noaptea, dimineața, ziua întreagă,

Se tânguie și umbra după el,

Nici ea nu poate să-l înțeleagă...


Nici cerneala nu mai e albastră,

E-atâta-ntunecime oarbă-n ea!

Când scriu se face ziuă în fereastră

Și cât de-aproape ești, minunea mea!


Când scriu niciodată nu mi-e urât

Și nicio tristețe nu mă ajunge,

Umblă târziul cu cheia la gât,

N-auziți Copilul din mine cum plânge?


Nicolae Nicoară-Horia



luni, august 24, 2020

Au plecat rândunelele...

 


Luni, 24 August 2020, spre seară...


Au plecat rândunelele cu adevărat,

Când scriam se pregăteau să plece,

Versul meu dinspre ele s-a împovărat

Și aerul de-acum e tot mai rece.


Nu mai răsună ciripitul din zori,

Țipătul când trecea pisica pe-aproape,

Melancolic soarele de după nori

Își ascunde-o lacrimă sub pleoape...


Au plecat rândunelele pe alte hărți,

Liniștea-mi cade peste bojdeucă,

Doamne, să nu mi se spargă-n bucăți!

Augustus și el e-aproape de ducă...


Nicolae Nicoară-Horia


duminică, august 23, 2020

Pleacă rândunelele...

 

Duminică, 23 August 2020


Pleacă rândunelele, zbor lin,

Stă gândul în genunchi să le petreacă,

Din toate câte-n viața noastră vin,

La vremea cuvenită toate pleacă...


Dimineață, ca un sfânt obol,

Deasupra casei mele, gazdă bună,

S-a adunat tot neamul lor în stol

Și ciripitul în urechi îmi sună...


Am lăcrimat privindu-le din prag,

Orice plecare nu-i să nu mă doară,

La Anul vă aștept aici cu drag

S-aduceți pace și lumină-n Țară!


Și dintr-odată, ce ciudat'alarmă

Învăluie plecările din zbor!

Vrăbiile, trândave, fac larmă,

O să se mute-n cuiburile lor...

Nicolae Nicoară-Horia