13 Ianuarie 2021
Nu mă-ntreba de ce mi-s ochii triști,
Vederea lor se-ntunecă sub pleoape,
Mi-e plină Țara de „specialiști”
Care mai de care să o-ngroape;
Ei spun că neamul n-are niciun bai,
Surâsul fad înveninează clipa,
Suntem la mâna lor niște cobai,
Câștigul e la ei, la noi risipa...
Prin codrii lor prădați e frunza verde,
Nu mă-ntreba de ce mi-s ochii plânși,
Oricum de-afară nimeni nu îi vede
Și luna lăcrimează printre târși.
..........................................................
E plină Țara mea de „doctorei,”
Din Arad și până-n...Dorohoi,
Când tot mai des aud con-frații mei
Cum își oftează dorul: vai de noi!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu