Icoană vie...

 

Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului

Mă întrebau

Copiii

Mei

În Rugăciunea lor

Curată,

De ce e Maica

Supărată,

De ce plâng din icoană,

Tată,

Lacrimi de sânge

Ochii ei?

Şi cu mânuţele

Plăpânde

O mângâiau pe chip

Uşor

Şi-acum când scriu

Mă înfior!

Zadarnic,

La-ntrebarea lor

Nici astăzi

Nu le pot răspunde...

 

Privindu-ți chipul din icoana vie,

Ne-nvinsă niciodată pe pământ

Și dracii se cutremură, Marie,

Slăvit să fie numele tău sfânt!

 

Slăvită fie Clipa dumnezeie

Când din ceruri îngerul Gavriil

Te-a binecuvântat atunci, Femeie,

Cu Vestea că vei naște un Copil

 

Și ai rămas de-a pururi Mama Lui,

La care astăzi versul meu se-nchină

Și nu dă socoteală nimănui

La Adormirea ta ce o să vină!

 

Spre Apusenii mei mă duce-un gând,

Privindu-ți chipul din icoana vie

Parcă o văd pe mama lăcrimând

Pe dealul meu, cel dinspre veșnicie...

                    ** * *

„Nimic fără iubire nu-i!”

Același crez mă înveșmântă,

Să ne-amintim de Maica Lui,

Ea, dintre toate-i cea mai sfântă!

 

Celui ce vrea să mă condamne

Că-i o „femeie” ca oricare,

Să-i veșnicești în suflet, Doamne,

Lumina, cea biruitoare!

 

Și-oricărui om cu mintea întreagă,

Aceeași Dragoste s-o pui,

Aș vrea și el să înțeleagă

Că fără ea nici Viață nu-i!

 

Pe Fiul cel de Dumnezeu,

Ea a știut aici să-L crească,

Pe brațe L-a purtat mereu,

Măcar acum să se-odihnească.

 

Să-nvețe Adormirea ce-i,

Cu lacrima-i curgând pe față

Cel ce nu crede-n somnul ei

Și în trezirea spre viață...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Icoanele Maicii Domnului din Mănăstirea Hodoș-Bodrog (Arad)

și Nicula