În Țara tuturor și-a nimănui...

 

Simt Poezia mereu cum vine,

Dar fără liniște nu pot s-o scriu,

Mi-e plină Țara, toată, de jivine

Și Aerul miroase a târziu!

 

Crește-ntunericul flămând peste toate

Și mișună strigoii-n umbra lui,

Românul-slugă până când mai poate

În Țara tuturor și-a nimănui?

 

Din Somnul cel de moarte de sub pleoape,

În care-i adâncit de-atâția ani,

Tot murmurând un Imn ce nu-l încape,

Câți prieteni are, Doamne, câți dușmani?

 

Desparte-i, dar și pune-le hotare,

Că prea de-a valma-n viața noastră sunt,

Cuvântul ce mă scrie azi mă doare,

Din Durerea Duhului Tău Sfânt...

10 Octombrie 2026

 

Dac' a ajuns precum o... zdreanță

Această Țară minunată,

Mă-ntrebi: mai pot avea speranță

Că va fi iar ce-a fost odată?

 

Cu noaptea-nchisă-ntre pereți,

Prin sate pline de urzici,

De liniște și de scaieți,

Nu mai sunt pocnete de bici

 

Și clopotul tot mai în dungă

De la Biserică se-aude,

O, Doamne cine îmi alungă

Românii înspre oareunde?

 

Bătrânii pleacă spre morminte,

Cei tineri în tristețea lor,

Din limba Maicii mele sfinte,

Cuvintele și ele dor!

 

Spre Cer privirea mi-o ridic:

Le vom avea aici pe toate

Ce s-au vândut pentru nimic

Uzine, fabrici, combinate?

 

Din glodul plâns, până-n tavan,

E lupta crâncenă în toi

Pentru putere și...ciolan,

Nu pentru binele din noi!

......................................

Și totuși Cineva îmi spune

Cu-același glas dumnezeiesc:

Nu piere Țara în genune

Nici Neamul nostru Românesc!

 

Nicolae Nicoară-Horia