IARTĂ-MI VINA...

Lui Grigore Vieru
Duminică, 18 ian. 2009, ora 1.30

Te-ai dus şi Tu, unde vom merge toţi
Când se va stinge peste noi Lumina,
Ne-am cunoscut acolo printre Moţi,
La Târgul de pe Muntele Găina…

“Frate Nicule!” aşa mi-ai zis-
Şi Tu mi-ai strâns în braţe Poezia,
Mi se părea că retrăiesc un Vis,
Atunci şi-acum când înnegresc hârtia…

Se umezise Aerul sub pleoape
Când te priveam şi nu-mi venea să cred,
AVRAM IANCU îmi era pe-aproape
Şi Crucea lui mi-e martorul întreg!

Doamne, cât de mult ne-asemănam,
Era în glasul tău atâta jale-
“Să îmi trimiţi o poză să te am
Şi câteva din versurile tale…”

Eu le-am trimis, ţi le-am trimis pe toate,
Dar nici acuma, frate, când îţi scriu
Cuvintele acestea-nlăcrimate
De le-ai primit vreodată, nu mai ştiu…

Şi-acolo sus, pe Muntele Găina,
De va mai fi la vară ca să vin,
De unde eşti, tu singur, iartă-mi vina-
Eu mai rămân, eu mai rămân puţin…
…………………………………………

S-a dus şi el să nu-l cuprindă gerul,
Gerul pe care l-a urât mereu,
Să-i dăm de-a pururi liniştea lui Vieru-
Să-l odihnească Bunul Dumnezeu!

GRIGORE VIERU

Mi s-a spus că şi cu tine seamăn,
Tu, cel rămas de dincolo de Râu,
Grigore Vieru- fratele meu geamăn,
Frate întru Lacrimă şi Gând.

Noi amândoi avem aceeaşi Ţară,
Acelaşi suflet şi acelaşi grai,
Aceeaşi Poezie înfioară
Turmele luminii peste plai;

Aceeaşi iarbă vara o usucă
Acelaşi soare şi acelaşi vânt,
Cine-i acel’ ce vrea să ne traducă
Dorul nostru fără de cuvânt?

Când amândoi visăm pe româneşte,
Frate-al meu de dincolo de zări,
Cine-i târziul care ne pândeşte
Paşii noştri tălmăcind cărări?...

Mi s-a spus, a nu-ştiu-câta oară,
Pe numele tău, frate în cuvânt,
De-au început şi Munţii să mă doară-
Sunt Tu, Grigore Vieru, ori eu sunt?!

ELEGIE

Ce stai încinsă cu păreri de rău
Şi nu te bucuri? A-nceput să ningă,
Poate ninge azi de Dorul tău,
Lasă-mi fulgii lacomi să se-atingă

De fruntea ta, de buze şi de pleoape,
De gândul ce îl porţi sub tâmple-acum,
Sărută-mă şi vino mai aproape,
Prin nămeţii mei să facem drum...

Nu-mi aminti mereu e-aceeaşi vină
A căderii noastre în păcat-
Nu vezi câtă risipă de Lumină!
Dumnezeu cu noi s-a împăcat...

MĂ UIT ÎN TINE...

Mă uit în tine, frumuseţea mea,
Mă uit şi-acolo nu mai am cuvinte
Să te întreb de unde vine ea,
Dinspre care-aducere aminte...

Eu pururea prin lume călătorul,
Tu eşti şi vei rămâne pe pământ,
Mă uit în tine cum se uită norul
În adumbrirea lui sub care sunt...

Mă uit în tine, frumuseţe mută
Cum se uită apa în izvoare,
Fericit e cel care se mută
În Vederea ta ocrotitoare...

Mă uit în tine, cum se uită floarea
În rodul zămislit din gândul ei-
Ascultă-mi pân’ la capăt întrebarea
Şi nu-mi răspunde- Frumuseţea, ce-i?

CAUT STĂPÂN...

15 ian. 2009
„Horia pe-un munte falnic stă călare...”
EMINESCU

„Slugă mereu, caut stăpân,
Vând doniţi, ciubară, tulnice, heeei!”
O Viaţă şi încă aş vrea să rămân
Acolo în lacrima Moţilor mei.

Din palmele lor am băut în pruncie
Lumina amară până la fund,
Mâna mea fulgeră acuma când scrie
Poemul acesta în care m-ascund...

Cât aur şi-argint murmura în izvoare,
La Roşia, Zlatna, la Baia şi- Abrud,
Geamătul roţii lui Horia doare,
Fluierul Iancului când îl aud...

„Caut stăpân”, aşa le-a fost dată
Pecetea aceasta s-o poarte mereu,
Ei, cerşetorii din poartă în poartă,
Acolo pe Golgota neamului meu...

El ştie că Este...

Despre EMINESCU nu se poate vorbi decât pe genunchi, pe genunchii trudiţi, adeseori scrijelaţi ai Limbii Române. El ne-a fost dat nouă românilor, ca o răscumpărare pentru toate veacurile de umilinţă îndurate, pentru toată jertfa neamului nostru întru dăinuirea acestui grai, în care Doina si Dorul pot să-şi găsească alinare. EMINESCU este al tuturor românilor; el ne aparţine precum Aerul aparţine cerului şi pământului deopotrivă, precum pasărea aparţine zborului din care şi pentru care s-a născut. În fiecare an, la 15 ianuarie, se deschid cerurile, să-l putem pentru o clipă vedea pe cel ce-a fost să fie Luceafărul de dimineaţă al sufletului nostru. EMINESCU - cea mai sublimă minune a verbului de când " Dumnezeul geniului l-a sorbit din popor, precum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar"... Fie ca de Ziua Naşterii Lui şi Eminescu să îşi aducă aminte de noi!

El stie că Este...

De-un Veac şi mai bine
modelăm
între palmele
Limbii Române
statuia firească a Numelui Tău,
niciodată deplină
după puterile noastre.
Pe-aici trecură paşii
purtându-ţi trupul de Aer,
zeiesc,
mistuitorul tău trup -
E M I N E S C U !
Prea tânăr mereu, prea neştiind
a muri vreodată!
Sfioasă alunecă luna
pe urmele tale,
ea, cea de- atunci
şi de-acuma,
pe de rost recitându-ţi
nesfârşitul Poem.
Teii arzând
în neliniştea lor ancestrală
iluminează auzul-
cum dureroasă se frânge
nemarginea Mării
din Ultimul Dor...
Ziua Ta-
E M I N E S C U,
fie
Ziua Naţională
a
Poeziei Române!

Seara pe deal...
28 mai,1989...

Se face seară în sara pe deal,
Buciumul, iată, se stinge cu jale,
Unde sunt turmele, blândele, unde-s,
Stelele iar să le scapere-n cale...
Fântânile tot mai adânc în pământ
Îşi caută înlăcrimate izvoarele,
Toaca îşi frânge tăcerile-n vânt,
Fug speriate de lupi căprioarele...
Clopotul vechi rugineşte în turn-
Cine de limbă să îl mai tragă?!
Numai salcamul, acelaşi, iubito,
Se tânguie noaptea întreagă.
Singur, tot singur mă mistuie gândul,
Liniştea asta-mi împlântâ cuţitul,
Ah! Ce durere-mi întunecă ochii,
Aştept, mai aştept asfinţitul...
.............................................
Murmură Doina prelinsă-n caval,
Patima, patima scurmă,
Se face seară în Sara pe deal-
Poate e sara cea de pe urmă...

TOT NUMĂRÂNDU-I ANII...

Tot numărându-i anii, anii Lui,
Cei fără soţ, aşa cum e firescu,
Acum, la ceasul Amintirii nu-i
Nimeni mai singur decât EMINESCU!

El, nepereche, geniul, veşnicul, cel mai!
Aceste vorbe supără Acum!
Tu, iartă-ne, de unde eşti, Mihai,
Tu, iartă-ne, EMINULE postum!

Limba noastră, dacă e de lemn,
Nu scurmă-n ea nici carii, nici rugina,
Fraţii mei, vă dau acum îndemn-
Păstraţi-i Eminescului lumina!

Versul Lui ne ştie pe de rost-
Ferice, dar, de cine îl ascultă!
El, EMINESCU, de nu ar fi fost?!
Iartă-mi, Doamne, întrebarea slută!

Viaţa Lui trudită-i îndeajuns
La Timpul şi prin alte vămi anume,
El, EMINESCU, este îndeajuns
Acestui neam să dăinuie în lume...