Horea, sufletul meu te colindă...

 

Și Horea știe că seamăn cu el,

La Albac leagănul suspină sub grindă,

Ninge peste Scorucet, cu gând mișel

Gornicii vremii vreau iar să îl prindă...

După urmele-opincilor pe creste în sus,

Cei mai de-aproape îi târguie prețul,

Ca Iuda când l-a vândut pe Iisus,

Fie-le partea de-a pururi disprețul!

HOREA! HORIA! Străbunule drag,

Sufletul meu în genunchi te colindă,

Din Nicola numelui tău eu mă trag,

Precum se trage stejarul din ghindă!

Se-aud la Alba, „mor pentru popor!”

Silabele sângelui murmurând românește,

Cuvintele tale și astăzi mă dor,

Dar lancea cuvântului nu-mi ruginește!

11 Decembrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Lectură...

 

Nu scriu prea mult, nici prea puțin, mereu

Când simt fiorul sfânt ce mă pătrunde

Iau lira-n brațe, cum făcea Orfeu

Și gândul meu în cântec mi se-ascunde,

Precum parfumul verii într-o floare

Și-ascunderea e-atâta de ușoară!

Cei ce m-ascultă nu mai au răbdare

Cu toată harmălaia din afară.

Copil desculț prin Apusenii mei,

Pe drumul de la scoală pân'acasă,

Păstor de nori, de păsări și de miei,

Îmi era gura de cuvinte arsă...

Mi-a fost întotdeauna Cartea dragă,

Și-acolo-n Crângul meu de Sohodol,

Citeam flămând, cât era ziua-ntreagă,

Iar noaptea mă visam Poet sub țol...

Vineri, 10 Decembrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Pastel de iarnă...

 

Iese fumul, cât o să mai iasă

Din sărmana, prigonita casă,

Pe-un pământ de lacrimi și de ură,

Din Acasa de sub Curătură

Și din altele tot mai tăcute,

De viscole și arșițe bătute?

Celor care vor să ne strămute

Bunul Dumnezeu să nu le-ajute!

Lângă sobă stau străbunii parcă,

Doamne, ce durere îi încearcă!

Nici ei nu mai au liniște defel,

Focul arde supărat și el...

Cade vremea oarbă peste noi,

Gerul mușcă din copacii goi

Și-n zarea care încă se întinde

Îngerii dragi tot murmură colinde...

Cu toată-mpotrivirea omenească

Pruncul cel divin o să se nască

Și nimeni n-o să șteargă bucuria

Dintre părinții Iosif și Maria!

Joi, 9 Decembrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Nu mai am răbdare...

Nu mai am răbdare, țipă pruncu-n pântec,
Nu mai am răbdare, geme cel bătrân,
Nu mai au răbdare notele din cântec,
Iarba de pe câmpuri ce visează fân...

Nu mai am răbdare, peste tot aud,
În tramvai, pe stradă, la spital, în gară,
Adevărul vieții e atât de crud,
Îmi pătrunde-n suflet ca o Niagară.

Cel de lângă mine liniște nu are,
Îi simt răsuflarea oarbă, ca de gheață,
Doamne-al îndurării, dă-mi, Te rog, răbdare,
Până mă voi duce din această viață!

Trudim zi și noapte, trudim ca ocnașii,

Cine din poveste vrea să ne alunge?

Graba ne pândește sufletul și pașii,

Vremea și ea parcă nu ne mai ajunge...

Nicolae Nicoară-Horia

Poezia...

 

La început

L-am întrebat pe Dumnezeu:

Doamne,

Poezia,

Ce-i?

E ca și cum ai întreba:

Pâinea,

Ce-i?

Hrănește-te

Cu ea!

Poezia nu e demodată,

Ea e precum aerul din jur!

Nu poate sta pasivă niciodată,

Citiți-o cu răbdare, vă conjur!

Ea este adevărul din cuvânt,

Dată ne-a fost această-apostolie

De la-nceputul vieții pe pământ,

Slava ei de-a pururea să fie!

Ea nu există dacă nu-i ofrandă

Și nici ofranda fără ea nu este,

Poezia nu e la comandă,

Fericit e cel ce-o dă de veste!

Pe lumea asta, plină de noroi,

Ea nu suportă masca și nici fardul,

Sufletul ei, cel zilnic printre noi,

Trăiește doar pe înălțimi, ca nardul...

Vineri, 3 Decembrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Nu mai ai voie...

 

Cu greu din patul nopții mă ridic,

Visul, ce urât, sub tâmple scurmă:

„Nu mai ai voie să faci nimic!”

E poate porunca cea de pe urmă!

Ea vine din mințile cele bolnave,

Temătoare de Duh sfânt și de mir,

Porunca aceasta, cu slovele grave,

O încalc, Doamne și încă respir!

Focul din sobă mai pâlpâie încă,

Pietrele crapă de ciudă în ger,

Izvorul și el se-ascunde sub stâncă,

E-atâta sete de Viață sub cer!

Mi-e sufletul parcă sfârtecat de obuze,

Ochii în lacrimi spre Tine-i ridic

Și întrebarea îmi arde pe buze:

Nu mai am voie să spun nimic?

Joi, 2 Decembrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia

Uniți-vă, destulă-i dezbinarea!

Vremea își adună jertfa în batistă,

Vindecă-ne, Doamne, suferința grea,

Ziua Țării mele nu vă fie tristă

Și să vă bucurați, români, de ea!

Azi clopotul Reîntregirii bate,

Frații mei, se zbate pentru voi!

De la Arad, spre Alba în Cetate

Curg gândurile Neamului șuvoi.

Prin Apuseni, acolo printre Moți,

Nădejdea-n Dumnezeu nu e puțină,

De la bătrâni și până la nepoți

Nimic din drum să nu vă mai ațină!

Focul din inimi veșnic nu se stingă

Și Dragostea din ele să tresalte,

Pacea Lui deplină să vă ningă,

De Ziua ei și-n toate celelalte!

Vă strig pe fiecare după nume,

Românilor, să-mi ascultați chemarea

Oriunde sunteți pribegiți prin lume:

Uniți-vă! Destulă-i dezbinarea!

1 Decembrie 2021

Nicolae Nicoară-Horia