Nu scriu prea mult, nici prea puțin, mereu
Când simt fiorul sfânt ce mă pătrunde
Iau lira-n brațe, cum făcea Orfeu
Și gândul meu în cântec mi se-ascunde,
Precum parfumul verii într-o floare
Și-ascunderea e-atâta de ușoară!
Cei ce m-ascultă nu mai au răbdare
Cu toată harmălaia din afară.
Copil desculț prin Apusenii mei,
Pe drumul de la scoală pân'acasă,
Păstor de nori, de păsări și de miei,
Îmi era gura de cuvinte arsă...
Mi-a fost întotdeauna Cartea dragă,
Și-acolo-n Crângul meu de Sohodol,
Citeam flămând, cât era ziua-ntreagă,
Iar noaptea mă visam Poet sub țol...
Vineri, 10 Decembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu