DOR DE BLAJ *
"Te salut din inimă, Romă mică!
Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat
s-o pot vedea!"
EMINESCU
Ochii Patriei...
Ferice de cel care are un Dumnezeu în cer
şi pe pământ o Patrie!
Ochii mei nu sunt vrednici
să te privească în ochi-
Patrie a bucuriilor
şi a tristeţilor mele!
Tu, cea zidită pe
ne-somn de voievozi
şi pe freamăt de stele!
Vin,
cei de departe aici
să îţi spună,
cuprinşi uneori de o sfântă,
nebună
mânie-
cât de adevărată
şi cât
de frumoasă
eşti-
R O M Â N I E!
Dar noi,
de-atâta aproape de noi
nu îţi vedem
frumuseţea deplină
din ochii tăi,
PATRIE-
ce cuvânt minunat,
nu de lemn,
de Lumină-
Lumină!
Dor de Blaj
Mi-e dor de tine, Blajule din Blaj,
Nu te-am văzut de-aproape niciodată,
Dă-i Gândului şi inimii curaj
Cuvântul meu când v-a fi tras pe roată...
Aici, Acasă, apa din fântâni
Tot murmură aceeaşi Rugăciune-
Din somn trezeşte-i, Doamne, pe români
Şi dimineaţa-n suflete le-o pune,
Că neamul nostru nu e un neam slut,
El a crezut şi crede în dreptate,
O, Mică Romă şi eu te salut
Cu Munţii mei vuind a libertate.
Mi-e dor de tine, Blajule din Dor,
Aşteaptă-mă acolo sus, pe Hulă,
Acolo sus, sub Umbra unui nor
Să-mi fie împăcarea îndestulă...
..........................................................
Pe-aproape trece Iancu obosit
De cântecul ce nu îl mai cuprinde-
Fântână-a darurilor care nu se vinde,
Mi-e dor de tine, Blajule din Mit...
La Cruce...
Urc Dealul Hulii cu ochii închişi,
Luminile Blajului le simt aproape,
Numai murmrul salcâmilor ninşi
Sufletul abia de-l mai încape...
Acolo sus, lângă Crucea de piatră
Gândul meu-vultur se duce în Munţi-
Iancule, bunule, tu încă îmi iartă
Paşii prin iarbă când umblă desculţi;
Iarba e-aceeaşi de-atunci pe coline
Şi vântul alungă aceleaşi tăceri-
Cât de copchil mă ştiu lângă tine!
Vârsta înapoi să nu mi-o mai ceri!
Eu vin dinspre-Acasa în care mă ştiu
Mereu chiriaşul acesta ce sunt-
Tu veşnic de strajă fii, Iancule viu,
Sorocului nostru şi Blajului sfânt!
Blasius...
Blasius, Blajule, inimă în care bate
De-a pururea sângele viersului meu,
Cine prin tine odată străbate
Îl poartă de mână în veci Dumnezeu.
Se-aude cuvântul gemând sub călcâie
Acolo în Umbra tăcerilor Sale,
Dată mi-a fost bucuria dintâie
De-a trece desculţ pe la Şcoalele tale.
Icoanele încă mai plâng înrămate
În Dorul Iancului, ultimul Dor,
Câmpie cu nume de Libertate
Zările tale şi astăzi mă dor...
Noi de atunci ne uneam în cuvinte,
Dar faptele noastre de-acuma rămân!
Blajule-Blajule, aducere- aminte
De ei şi de neamul acesta român!
Blajule, Blajule, aer de care
Nu se mai satură sufletul meu,
Cine prin tine îşi face cărare
Rămâne deasupra fântânilor tale,
Rămâne în veci- curcubeu...
Şcoalele Blajului
Aici, la Blaj, la Şcoale se învaţă,
Aici, la Blaj, toţi dascălii-s la post,
Ei îşi spun lecţiile pe de rost-
Despre-Adevăr, Lumină, despre Viaţă.
Aici, la Blaj, acolo sus pe Deal
Mai arde Duhul Lui- ce bobotaie!
Se-aud spre Munte tropote de cal
Şi zările privirii se-ncovoaie;
Se-aude-n grindă cum tot roade cariu',
Dar bolta Ceriului nu se dărâmă,
Aici sunt ei, Bărnuţiu şi Cipariu
Şi Iancu, cel cu fulgerele-n mână...
Aici, la Blaj, sub Umbra unui tei,
Mai stă şi azi Copil fără merinde,
Mihai al nostru şi plâng ochii săi
Pentru Oda ce nu-l mai cuprinde...
Spre Cernăuţi îl poartă gândul iar,
Acolo îl aşteaptă-nvăţătorul,
Dar vameşii nu-l lasă, în zadar
Tot vămuindu-i sufletul şi Dorul.
Se murmură Târnavele sub punţi,
Târnavele de-acum şi ce-or să vie,
Bat clopotele la Mitropolie
Şi ruga lor se-aude sus în Munţi...
Aici, la Blaj, la Şcoale se-nlumină,
Aici, la Blaj, blajinii-nvăţăcei
Ne tot vorbesc durut despre lumină,
De două mi de ani- Lumina, ce-i?
Blajul din Dor...
Primarului Ioan Şolea
Stau în pridvorul serii
şi-ascult
greierii, iarba, Aerul,
toate-
Doamne,
dă-le mereu
sănătate
gazdelor mele
de mai demult...
Grei de miresme
în preajmă
salcâmii-
zarea îşi mântuie
linia ei,
ce sete de Glogovăţ
şi de linişte
mi-i
şi-atâta de-aproape
mă simt
lângă zei!
Să nu îmi vorbeşti
despre cântec,
Ioane,
să nu îmi vorbeşti
de Jidvei şi de vin-
aici e-o tăcere
de milioane,
în care vreau singur,
umil
să mă-nchin!
În care vreau singur până-n veci
să rămân,
de-o seamă cu greierii,
iarba şi vântul-
robul-stăpân
al acestui tărâm,
cât va dura peste toate
Cuvântul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu