Eu n-am plecat...
Eu n-am plecat din Munţi cu-adevărat,
Chiar de plătesc prin alte părţi chirie,
În Sohodol, pe buza unui Sat
Stă Casa părintească mărturie
Şi-adeseori spre seară când urc Dealul
Cu fruntea-nbrobonită de sudoare,
Simt cum tresaltă-n mine-ntreg Ardealul
Şi iarba geme arsă sub picioare.
Acolo sunt de drept strămoşii toţi,
În subpământul sfintei Transilvanii,
Cei puşi în furci, crucificaţi pe roţi,
Oricât de-nstrăinaţi au fost, sărmanii...
Albac şi Vidra, Cărpiniş, Abrud,
Cu toată Ţara Moţilor sub pleoape,
Oricât ar viscoli prin fluier surd
De Munţii ăştia voi rămâne-aproape!
Că m-au legat de ei cu jurământ
Părinţii mei din lacrimă şi pâine,
Eu n-am plecat din Munţi, aicea sunt,
Aici şi după moarte voi rămâne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu