Cresc pădurile, Mamă, acolo pe crânguri,
Fumuri la case îs tot mai puţine,
Oamenii pleacă spre alte tărâmuri,
Nimeni de vetre nu îi mai ţine...
Scurmă rugina în frunză şi-n gând,
Arde tăcerea în tulnic şi-n Dor,
Singuri copacii se-aud murmurând
Precum moşnegii în bărbile lor...
Dumneata-mi spui că ceva te apasă
Pe umerii Vârstei la care-ai ajuns-
Cresc pădurile, Mamă şi se îndeasă-
Acasa noastră e tot mai sus...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu