OBOSESC ŞI EU...

4 Ianuarie 2010, spre seară...

Nici gândul nu poate mereu să petreacă,
Obosesc şi eu- Om sunt!
Câteodată îmi vine şi mă apleacă
Un Dor ne-nţeles de pământ....

Simt umerii grei de-o povară albastră,
Zările parcă în cercuri mă strâng,
Cine îmi bate cu plecări la fereastră?
De mă doare târziul, nu plâng...

Obosesc şi eu-cer drept de hodină,
Să mi-l dai, ştiu că nu vrei,
De sunt şi cu ce sunt de vină,
POEZIA mea, să mă iei,

Să mă duci undeva, unde-i linişte, încă
Şi cearta cuvintelor e mai săracă,
Om sunt şi eu- oboseşte o stâncă
De el când vrea valul ispitei să treacă...