NEBUNICUL...

01 Ianuarie 2010

Sunt un băiat şi eu, crescut la ţară,
Blăstămăţii am născocit de mic,
Nu ştiu de ce în tagma ...literară
Mai toată lumea-mi spune nebunic!

Am trei feciori, e-adevărat de-acum
Doi sunt însuraţi şi cu neveste,
Celălalt, actorul...e pe drum,
Din partea lor nu-mi vine nici o veste...

Poate de-aceea mi se spune-aşa,
Poate de-aia că mă cheamă Nicu,
Sunt cuminte-acum, când trece Ea
Privirea din ţărână mi-o ridicu...

Şi aşa, bolund cum sunt, mă duce
De bună voie, ca legat cu funii,
Înainte singur îmi fac cruce-
Unde oare, se întreabă unii...

Şi-acolo o aud cum îmi şopteşte
Cu vocea stinsă-Nebunicul meu!
Şi Sufletul îl simt atunci cum creşte
În Rugăciunea lui spre Dumnezeu...

Acum, aici, cînd mâna mea o scrie,
La început de An şi de soroc,
De nu-nţelegeţi sfânta nebunie,
V-aştept acolo, este încă loc,
...............................................
Şi nu-s gelos- e-atâta Poezie!