Vrem autonomie...

Vrem autonomie...

9 Ianuarie 2018

Ascult cum geme vântul printre copacii goi,

Un vânt ciudat și rece, venit de mai departe,

Ori cine știe, poate sunt umbre de strigoi

Ce nu-și găsesc odihnă nici dincolo de moarte...

Un sol trimis anume se-aude de pe cal

Și Râul se-nfioară, pădurile pe creste,

Vreau Autonomie deplină în Ardeal,

Cea culturală, nu e destulă câtă este!

„Vrem Autonomie!” Răsună peste văi

Ecoul ca un șarpe atât de veninos!

Tresar din somn străbunii și toți voievozii tăi,

Cum a-nviat din moarte atunci Iisus Hristos!

Ardealul meu, mă doare, când cei din frunte puși,

Orbiți de-a lor mărire, nu văd și nu-nțeleg

Că Dumnezeu din ceruri, El nu ne vrea supuși,

Stăpâni pe totdeauna peste-un pământ întreg!

„Vrem Autonomie!” Ce vorbe de ocară,

Și nu am vreme, Doamne, aici să le traduc,

Deșteaptă-te, odată, preamilostivă Țară,

Tu nu vezi că securea e-aproape de butuc?

Nicolae Nicoară-Horia