Suflet fără adăpost...

10 Septembrie 2019

Iartă-mă, dar parcă sunt

Iancule, atunci când scriu,

Frunză legănată-n vânt

De un Dor tot mai târziu...

Fluierul cu lacrimi sparte,

Luminează sus pe stei,

Tu, de undeva departe

Cum te uiți în ochii mei

Simt fiorul sfânt prin humă

Și mă las cuprins de jale,

Sus la Țebea cade brumă

Peste somnul crucii tale...

Rătăcind printre cuvinte,

Suflet fără adăpost,

Iancule, adune-aminte

Cine suntem, cine-am fost!

Știi că-n Țară nu e bine,

Nu e loc pentru străbuni,

Risipiți prin zări străine

Lângă tine să ne-aduni

Și pe fiecare-n soartă

Să ne dojenești mereu,

Nimeni să nu mai despartă

Neamul meu de Dumnezeu!

Să ne spui la toți: ajunge!

Dinspre Ultimul tău Dor...

Nimeni să nu-i mai alunge

Pe români din vatra lor!

Nicolae Nicoară-Horia