Se duce anul...

 

Nu mi-a fost inima nicicând săracă,

Dintre tic-tacurile ei divine

Mă gândesc la anul care pleacă,

Mă gândesc la Anul care vine...

 

Cel Nou să fie plin de sănătate,

Să mă găsească în cuvânt lucrând,

Bogat nu sunt, iar lipsurile toate,

Ducă-se-n pustie, rând pe rând...

 

Gândul meu curat nu se răscoală,

Îți mulțumesc, Părinte că sunt viu

Și-atâtea amintiri îmi dau năvală

În Poemul meu pe care-l scriu!

Luni, 29 Decembrie 2025

 

A trecut și Nașterea Domnului,

(Orice minune ține trei zile),

A plecat și Moșul în treaba lui,

Unii spun că a fost o minciună, copile!

 

Nu la toate pe lume le știm rostul,

Și vântul și scuipatul ne ies din gură,

Bine că s-a terminat și Postul

Sughiță unul plin de băutură...

                

Ce flămând mușcă-ntunericul din lumină!

O, preasfinte și triste Sărbători!

Așteptăm de-acum Revelionul să vină,

Să ne petrecem buimaci până-n zori...

                     * * *

Se duce anul, i-am iertat pe toți,

Doar unul singur îmi tot dă târcoale,

Tu, îmblânzește-l, Doamne, știu că poți

Și dă-mi lumina Dragostei pe cale!

 

Dă-mi sănătatea clipei și putere

Să-mi înving din gânduri orice ham,

Se duce anul, poate-i o părere

Din viața asta câte le mai am...

 

Îți mulțumesc, Tu m-ai făcut odată

Să-Ți port chipul și asemănarea

Prin Țara asta tot mai tulburată,

Cum tulburată-i în furtună marea;

 

Mi-ai dat glas, cuvinte îndeajuns,

De ele nu duc lipsă niciodată,

Mă simt de un fior înalt pătruns,

Cu el de Tine-i viața mea legată!

 

Atât cât pe pământ îmi e șederea,

Menirea mea aici o știu anume

Să laud Nașterea și Învierea

Aceluia ce L-ai trimis în lume!

 

Să laud Viața ce mi-ai dat-o-n dar

Din pântecul durut al maicii mele

Și sufletul mi l-ai umplut de har,

Precum deasupra Cerul Tău de stele!

...................................................

 

Se duce anul, dacă el se duce,

Celui din urmă nu-i pune hotar

Până voi ajunge lângă cruce

Și  drumul să nu-mi fie în zadar...

 

Nicolae Nicoară-Horia

Iar l-au vândut pe Horea din Albac...

 

 

Am spus că nu mai scriu despre mizerii

Ce zilnic se întâmplă-n jurul meu,

Dar am ajuns la capătul durerii,

Rog să mă ierte bunul Dumnezeu,!

 

Pe hoți și trădători nu pot să-i cruț,

Cine să-mi pună fermoar la gură?

Am învățat de când eram pruncuț

Poruncile rămase din Scriptură!

 

Pe Ursu, din Albacul dintre Munți

Iar l-au vândut nemernicii și-l vând,

Plânge-Arieșul-frate pe sub punți-

Până unde, Doamne, până când?

 

Ce mult ne-asemănăm, ca strănepot!

Îl duc acum spre Alba-n lanțuri grele

La mâini și la picioare, dar nu pot

Să-i pună sufletul după zăbrele...

 

Alții-mi vând prin zări străine Țara,

Cei ce i-am ales ne vând mereu,

Să se reverse-asupra lor ocara,

Să-i judece din ceruri Dumnezeu!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Horea de Ion Costande (1819-1879)

Un Prunc plângând…

 

„Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi,

s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii

care erau în Betleem şi în toate hotarele lui,

de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.”

Ev. Matei 2,16

 

Durerea ta o port cu mine-n grai,

Plânsul Rahelei încă se aude,

Nu-i liniște nici în Egipt și vai,

De peste tot vin zvonuri tot mai crude.

 

Cu Fiul, Cel dumnezeiesc, la sân,

Marie, astăzi unde să mai fugi?

Timpul de-acum e parcă mai hapsân

Și mai viclean Irodul de atunci.

 

Sufletul lui e plin de aguridă,

Cu magii vânzători-vânduți și ei,

Dar pe Iisus nu-i cine să-l ucidă

Zadarnic urlă moartea în mișei...

Duminică, 28 Decembrie 2025

 

Un Prunc plângând la pieptul Maicii Sale

Şi umbrele se tânguie pe văi,

Din Rama se aude glas de jale-

„Rahela, unde sunt copiii tăi?”

 

Copiii de doi ani şi mai în jos,

Precum a fost porunca cea bolnavă,

În fiecare e-un Iisus Hristos

Ucis atunci şi înălţat în slavă!

 

Cel ce voia smerit să I se-nchine

Cu gândul-şarpe încolăcit la sân,

Azi se întreabă sufletul din mine-

El, peste care vânturi e stăpân?

………………………………..

Din Rama se aude glas de jale,

Cu ochii-n lacrimi, Doamne, Tu asculți,

Un Prunc dormind la pieptul Maicii Sale

Și soarele se tânguie pe Munți…

 

Nicolae Nicoară-Horia

Vânzarea astăzi ce preț are?

 

 

De-am îndurat nedrepte acuzații,

Între Leagănul dintâi și stea

Și pe mine mă vor vinde „frații,”

Îi simt cum tăinuiesc în umbra mea...

 

Puterile-omenești aici sunt slabe,

Mă dor de-o vreme spinii din cunună,

Mi-au despărțit și mie în silabe

Numele ce-l port ca pe-o arvună.

 

Speranțele, dacă mi-au fost furate,

Credința în  dreptate nu e moartă!

Nici sufletul, de sufletul tău frate,

Nu vor putea în veci să îl despartă...

 

Cuvântul din Cuvânt e-atât de viu!

Degeaba scurmă, căutându-mi vina

În fiecare vers pe care-l scriu,

Neputincioasă-n „lancea” mea rugina...

Sâmbătă, 27 Decembrie 2025

 

HOREA, străbunule, să știi,

Cu tine seamănă făptura mea plăpândă,

Urmele de-atunci sunt încă vii

Și gornicii, aceiași, stau la pândă!

 

Mă doare Scorucetul cel de-acum,

Precum Grădina Ghetsimani mă doare,

Vai, dragostea de-aici miroase-a scrum,

Vânzarea blestemată ce preț are?

 

Se strânge-n jurul vieții noastre nodul,

Privirile stau ațintite-n cer,

Nu-i bine-n Țară, suferă norodul,

Cel pentru care ai murit sub ger...

 

Vândut ai fost și tu, precum Iisus,

Ce pâine trădătorii mai mănâncă?

„Să vină primăvara!” Cum le-ai spus

Moților tăi, care te-așteaptă încă!

 

Trăiesc un timp nevolnic și netot

Dar cred în Învierea ce-o să vină,

Încă nu piere neamul meu de tot,

Cum soarele nu piere din Lumină...

 

Te-au prins tâlharii...

 

Te-au prins tâlharii, neamurile tale,

Acolo sus, pe Deal de scorușeți

Și pașii tăi se tulbură pe cale

Spre Alba Iulia tot mai înceți...

 

Da, te-au vândut făpturile spurcate,

Blestemul să se verse peste ele,

La mâini și la picioarele-nghețate

Parcă gem și lanțurile grele!

 

Horea! Te murmură pe prund

Un Arieș ce l-ai avut ca frate,

Plânge un fluier dintr-un Dor bolund

Prin păduri pe creste fulgerate...

 

Se-aud colinde peste-Acasa ta,

Crăciunul lăcrimează-n calendar,

Să te slobod din fiare cum aș vrea!

Te-au prins tâlharii, cu ce preț murdar!

 

Spre Alba te vor duce în curând,

Bezmetic urlă vântul prin celulă...

De port prin viață chipul tău flămând,

Iertarea niciodată nu-i destulă!

 

Nicolae Nicoară-Horia

Sfântul Ștefan - primul martir creștin...

„Doamne, Iisuse, primește duhul meu!

Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! ”

Faptele Apostolilor 7, 59-60

 

Cea mai deplină biruință

Din câte-n lumea asta sunt,

E biruința prin credință

În fața morții pe pământ!

 

Lovit cu pietre, tras pe roată,

Tăiat bucăți sub fierăstrău,

Păgânii însă niciodată

Nu se ating de duhul tău!

 

Stă pildă jertfa lui curată,

Între Crăciun și Noul An

Creștini să nu-l uitați vreodată

Pe cel dintâi martir, Ștefan!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

Sfântul Ștefan-numele este de origine grecească - Stephanos- „coroană”, „cunună” cu care erau încununați învingătorii, un drept apărător al credinței adevărate, mărturisind că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit pe cruce, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră. A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu. Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ștefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeți și că iudeii sunt vinovați pentru uciderea Lui.

Furioși, evreii au cerut uciderea lui cu pietre.

A fost condamnat la moarte în anul 33!

În faţa sinedriului îşi manifestă credinţa prin rugăciune căci, sub loviturile de pietre care veneau cu furie din toate părţile, el se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse primeşte duhul meu; şi îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta."

Aşa se sfârşise şi Mântuitorul lumii care, înainte de a-şi da viaţa pentru mântuirea lumii, chemând pe Tatăl Său din ceruri, îi încredinţează sufletul Său zicând: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez sufletul Meu”, iar când Îl batjocoreau şi-L chinuiau călăii, se ruga la Tatăl Său să le ierte păcatul pe care-l săvârşeau aceştia: ”Părinte Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta că nu ştiu ce fac.”

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc unde se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit" devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel.

Locul uciderii Sfântului Ștefan a fost în valea lui Iosafat. Având în vedere ca în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o întreită viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său scria "chiliel", care în limba ebraica înseamnă „cununa”, pentru ca într-adevăr el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.

Să ne amintim și de Marele Ștefan al românilor, fără de care Istoria și credința noastră ar fi fost atât de mică și de strâmbă!

Bi-necuvântată fie jertfa numelui tău!!

Bătăliile tale încă nu s-au terminat...Apusul te știe..

Răsăritul e nedumerit încă...

Istoricii stau pe brânci și așteaptă verdictul Europei!!!

La Putna un clopot ne amintește mereu de numele tău...

Cel fără de odihnă...

Sursă parțială: Wikipedia 

E ziua ta...

 

26 Decembrie, din Viață,

27 Decembrie, din acte...

 

Tu ia-mă ca și-atunci de mână,

Amirosind a flori de tei,

Ea, Dragostea nu e bătrână,

Cine mai știe vârsta ei?

 

Mi-e gândul între rod și floare,

Ca Aerul între-amândoi

Și frumusețea vârstă n-are,

Poate nici Viața dintre noi...

...............................................

Să mergem dar, fără popas,

Ca Râul spre-mplinirea Mării,

Pe drumul cât ne-a mai rămas 

Până la capătul mirării

 

Și-acolo dacă vom ajunge,

Uitați de grijile-omenești,

La piept cu-același Dor îmi strânge

Poemul întru care ești...

Vineri, 26 Decembrie 2025

 

Din calendar cad ultimele file,

Să le oprim risipa, știu că vrei,

E ziua ta, cea născătoare de zile,

Vrednice zile ale pruncilor mei!

 

Fără ea nicio împlinire nu-i,

În marginile ei abia te încape,

E ziua ta, ieri a fost Ziua Lui

Și bucuria-i umedă sub pleoape!

 

Ce să-ți doresc, mai mult decât se poate?

Să-ti fie vârsta tânără și întreagă,

Femeie, cea mai mamă dintre toate,

Femeie, dintre toate, cea mai dragă!

 

Sub cerul Dragostei și-al biruinții

Să îți colinde îngerii în cor-

E ziua ta, să ne iubim părințìi,

Nimic nu este fără jertfa lor!

                  * * *

Mă uit acum la poza rămasă de atunci,

O fată, o chitară și aerul suspină,

Fata aceea astăzi e mamă a trei prunci,

Iar cântecul acela mi-e martor în lumină!

 

E ziua ei, întâia după un sfânt Crăciun,

Aducător de daruri pentru copii sărmani,

Azi și întotdeauna vin lângă ea să-i spun

Cu toată bucuria din suflet- La mulți ani!

 

Și versurile mele de-acolo mi se trag,

Precum își trage râul tăria din izvoare,

O fată, o chitară, același cântec drag-

Slăvită fie pururi această Sărbătoare!

 

Nicolae Nicoară-Horia