Aproape Testament...

 

 

 

Plânge Horea, Nicola plânge,

Vai și-amar de Țara mea bogată,

Curg încă lacrimile lui de sânge

La Alba Iulia scrâșnind pe roată.

 

În ochii lui duruți, acolo-n Cer,

Aș vrea de bezna lumii să m-ascund,

Curg lacrimile Iancului din fluier,

Ca Arieșul murmurând pe prund...

....................................................

Cu grijă apostolică le strâng,

Să se-odihnească în Poemul meu,

Nu-i o rușine și Bărbații plâng,

Iisus a plâns, El, Fiu de Dumnezeu...

Duminică, 14 Decembrie 2025

                  * * *

Se face-n jurul meu tot mai târziu,

Cât de aproape simt că e momentul,

Ca tine, Iancule Avram, să-mi scriu

Cu deznădejdea-n gânduri Testamentul!

 

Văd și eu precum vedeau atunci

Ochii tăi, mistuitori ca para,

Speranța din bătrâni se stinge-n prunci,

Prea zilnic ni se-mpuținează Țara!

 

O, Neam al meu, nu vrei să te ridici

Din somnul plin ca râul de gunoaie

Și toate câte nu le spun aici,

Ți-apasă sufletul și-l încovoaie!

................................................................

Se face-n jurul meu tot mai târziu

Și lumea toată parcă e pe ducă,

Vreau Testamentul, Iancule, să-l scriu,

Citească-l cine poate să-l traducă...

 

Cât am colindat...

„Unicul dor al vieții mele e să-mi văd națiunea mea fericită!”

Avram Iancu, Câmpeni, 20 Dec. 1850

 

Cât voi colinda în jos și-n sus,

De-a lungul și de-a latul pe pământ,

Munți ca Apusenii-n lume nu-s,

Nici ca Moții oameni nu mai sunt!

 

În sufletele lor, mereu bogate,

Fericit e cel ce a pătruns,

Dumnezeu le-a pus aici de toate

Și aur și durere îndeajuns!

 

De legământ nu-i nimeni să-i dezlege,

De Legământul dat întâia oară,

Din Țară și din datini și din lege

Nu i-a scos niciun dușman afară!

 

Pe crestele cernite de sub nori

Stau de veghe Horia și Iancu,

Între primejdii prinși adeseori

Dinspre moarte apărându-și flancu'!

 

Acolo mi-a fost dat spre dimineață

Să văd lumina lumii-ntâia oară

Și de-atunci am să o port prin viață

Până se face în cuvinte seară...

 

Cât am colindat în sus și-n jos,

Pe pământ de-a lungul și de-a latul,

Un alt câștig nu-mi este de folos,

Care să-i pună sufletului hatul!

 

Dar simt în mine o durere multă

Și-n fiecare vers aici o spun:

De Testamentul lui cine ascultă,

De cel fără odihnă sub gorun?

 

Pentru popor și celălalt pe roată

Și-a dat suflarea, ultima, sub frig,

Mă doare și prin viața asta toată

Iubirea pretutindenea mi-o strig!

 

Nicolae Nicoară-Horia