„Veniți, că iată
toate sunt gata.”
Ev. Luca: 14, 17
-Cuvinte duminicale-
Sufletul meu cu
Dragoste vă-ncape,
Prietenii mei
dragi, veniți la cină,
Noaptea cea din
urmă e aproape
Și Dimineața nu
știm de-o să vină...
Creștini de
orice rit și voi atei,
Din Poezia mea
și de departe,
Sătui de toată
supărarea Clipei
Lăsați-vă toți
grijile deoparte.
Ce bucurie
sfântă mi se-arată,
Ca aerul sub
vălul de mireasă!
Veniți la cină,
cina mea curată,
Flămând nu
pleacă nimenea Acasă...
Duminică, 14 Decembrie 2025
* * *
Sunt cel din urmă invitat la Cină
Să mă în-frupt din lacrima
rămasă,
Toţi musafirii au plecat Acasă,
Doar umbra lor mai stăruie-n
lumină.
Nu e târziu şi e deschisă uşa,
Nu-i târziu atunci când ştii ce
vrei,
I-am lăsat zilei treburile ei
Şi focului să-şi mântuie cenuşa.
Eu am venit cu bucurii ne-scrise
La cina asta, ştiu că e săracă,
Aici nu-i nici un prieten şi ce-i
dacă,
Ei îşi pe-trec prin părţi mai
interzise.
Sunt cel din urmă invitat la
cină,
Nu-i cea de taină, gazda mea
aleasă
Devreme să mă duc ea nu mă lasă
Până mai sunt bucate în lumină...
Nicolae Nicoară-Horia


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu