sâmbătă, decembrie 06, 2025

NICOLAE...

 



Șapte sunt vocalele și consoanele

Numelui tău-

NICOLAE!

Binecuvântat să fie

Cel ce ți-a spus întâia oară

Pe nume!

 

Şi m-au numit părinţii

NICOLAE

să fiu om bun

şi-n toate

iertător,

la timp de secetă

precum

un nor

aducător de umbră

şi de ploaie

Şi n-am uitat asemenea

să fiu

cât mi-am purtat

prin lumea

asta

huma-

M-am risipit mereu

de când

mă ştiu,

de-aceea sunt aşa puţin

acuma!

Voi în zadar

după comori săpaţi,

averi nu am

aici,

e gol pământul,

fraţii mei

să nu vă întristaţi-

grija mea dintâi

a fost

Cuvântul.

Nici molia nu-l scurmă,

nici furii,

nici rugina,

Cuvântul este ochiul

şi Ochiul

e

Lumina.

 

Versul meu vă fie pururi de folos!

Cât mai sunt în lume, lumea păcătoasă,

N-am să uit vreodată pragul cel de jos,

Cine să-mi storneze drumul înspre-Acasă?

 

N-am să uit vreodată pragul cel de sus,

Către care gândul grijuliu se înalță,

Lăudat să fie Numele meu spus,

Când cu el de mână am pornit prin Viață!

 

Între cele două, prea firești hotare,

Pribegește încă ființa mea deplină,

Fericit e Duhul care-n el mă are,

Fericit e Versul care mă-nlumină...

6 Decembrie 2025

 

Cititor de gânduri...

 

Cititor de gânduri, Nicolae,

Cu Alfabetul dragostei în mâini,

Așa mi-au spus acolo în copaie

Când mă scăldau părinții mei români.

 

Maghiari de ar fi fost ori nemți, totuna,

Porunca lor era atât de clară,

Tot neamul să-l iubești întotdeauna,

Pe cel de-aici, pe cel de dinafară

 

Și toată viața, din puținul tău,

Să o împarți egal, fără cruțare,

Sărac de ești, să nu îți pară rău,

Ce fericit e cel ce dă și are!

 

Cuvintelor ce ies din gura ta

Să nu le poruncești nicicând să tacă...

Nici nu mai știu de dincolo de stea

Moș Nicolae vine-acum ori pleacă?

 

Aș vrea să-mi lumineze iar în pag,

Când toată zarea-i plină de colinde,

Eu l-am iubit nespus și mi-a fost drag,

El, Moșul, dăruiește și nu vinde!

 

Nicolae Nicoară-Horia

 

SFÂNTUL IERARH NICOLAE

S-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III lea. Participă în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ținut la Niceea în anul 325.

Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

La acest Sinod este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae și atât de încăpățânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptura care se putea face în Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul Sinodului.

De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment.

A dăruit mult săracilor, a liniștit pe întristați, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slava Tatălui ceresc.

Moare în anul 340, iar din anul 1087, moaștele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.

Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite și mai răspândite.

El este format din cuvintele grecești: nike - victorie, biruință și laos- popor, și are înțelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios".

Sărbătoarea lui are și numele de Sân Nicoară, o posibilă derivație din "Sanctus Nicolaus".

Peste 800.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae.

Din totalul persoanelor care poartă aceste nume, aproape 538.500 sunt bărbați (Nicolae, Niculai, Nicușor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculița, Nicolina, Nicola)".

LA MULȚI ANI! tuturor purtătorilor de nume!

Sursa: Creștin Ortodox/ Viețile Sfinților

N.B..

Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă "uşoară" ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.

 

Niciun comentariu: