Mi se spune
HORIA
Şi
Nu-s!
Cine ştie-
Poate-am fost vreodată,
Cel Adevărat
E-acolo
Sus,
Nu-l mai trage nimenea
Pe
Roată...
Dinspre Munţi
Voi n-auziţi
Cum suie
Duhul lui desculţ
Prin
POEZIE?
.........................
Când mi se spune
HORIA
Tresaltă
Sufletul cuvântului
Ce-l scriu-
Doamne,
Dă-mi puterea măsurată
Să-l pot purta
În lume,
Pe cel viu!
* * *
Frate Horea din Albac,
Te vorbesc de rău păgânii,
Știu că nu le ești pe plac-
„Nu mor caii când vor câinii!”
Nicola Ursu, după nume!
Vin „istoricii” de-a valma,
Dintre cei plătiți anume,
Tu le suferi încă palma
Celor care astăzi mint,
Colo-n Munții tăi de piatră,
Plini de aur și de-argint,
Sângeră pâinea pe vatră...
Sub privirea ta din ramă,
Într-o toamnă fără leac,
M-a născut din Dor o mamă,
Frate Horea din Albac!
Și cu tine dacă seamăn,
Știu că nu e bai defel
Dorul meu cu-al tău e geamăn,
Iancu l-a purtat și el!
Strigă-nveșnicit în Dor
Sufletul, cel viu pe roată:
Ei, păgânii, oricât vor,
N-o să-l stingă niciodată!
Nicolae Nicoară-Horia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu