„Trebuie să te naști de sus...”
Ev. Ioan 3, 7
Oriunde ești tu să asculți de Mine,
Am auzit și eu ca pe-un ecou,
Venită din tăriile divine,
Porunca sfântă:„Să te naști din nou!”
Întâia dată m-a trimis în Viață
Măicuța mea, acolo printre Moți,
Nașterea a doua se învață,
Crede în ea și vei simți că poți!
Se umple gândul meu de Rugăciune
Dinspre Văz-duh întotdeauna, știu
Nașterea de sus e o minune
Ce mi se-ntâmplă-adeseori când scriu...
Duminică, 12 Septembrie 2021
Cu tine stau, slăvită Poezie,
Duminica, cea fără de apus,
Sfârșitul lumii nimenea nu-l știe,
Numai Dumnezeul Cel de sus!
De-o vreme pe pământ, printre atei,
În haine murdărite cu lumină,
Tot mișună un fel de...dumnezei
La care anticriștii se închină...
Și-acum când scriu aud chemarea lor
Pe ulițele vremii și prin piețe,
Sfârșitul lumii? Vorbele mă dor
Și gândul mi se umple de tristețe...
Nimicul înmulțit e tot Nimic,
Adevărul nimeni nu-l uzurpă,
Când ochii înspre Tine îi ridic
Toate îndoielile se surpă...
Duminică, 12 Septembrie 2021
Sufletul omului nu se desparte,
El vine și pleacă întreg pe furiș,
A murit Iancu? Ce cuvinte deșarte!
A murit Iancu la Baia de Criș
Nu de durere, ci de tristețe,
Regele nostru, Geniul pustiu,
Neamul meu ar trebui să învețe:
„A murit Iancu, pentru mine, cel viu!”
Moartea nu poate nimeni să o evite,
Călător pe sub soare, sub stele,
Uitați-vă la hainele lui ponosite,
Cât Adevăr ascunde sub ele!
Ca pruncul de mamă ținut de cuvânt
Poemul acesta nu are tihnă,
Iartă-mă, Doamne, nevrednic ce sunt,
Și dă-i Crăișorului nostru odihnă!
9/10 Septembrie 2021
Prin Munții cu mirosul de colivă,
Vine vremea, Iancule, să mori,
Cine să-i stea hidoasei împotrivă?
Ce tristă-i Clipa, Iancule Avram!
Acolo peste plaiuri zărăndene
Tu cânți din fluier jalea unui neam
Și lacrimile-ți picură din gene...
Cade bruma toamnei peste flori,
Flămând pe prispă zace pacientul,
Vine vremea, Iancule, să mori,
Cine-ți mai citește Testamentul?
Joi, 9 Septembrie 2021
E vremea tot mai tulbure sub roată,
Ceasornicul a obosit și el,
Popor român, trezește-te odată,
Tu Somnului destul i-ai fost fidel!
Te scutură de lanțuri și de teamă,
Noi nu suntem un neam de venetici,
N-auzi cum geme Țara și te cheamă
La starea ei de glorii s-o ridici?
Nu vezi dușmanii cum te împresoară,
Ca lupii iarna oile la stână,
Cei dinăuntru și cei din afară
Scuipând mereu în ființa ta română?
Iar dacă suferi, suferința-i vie,
Să fii stăpân pe lacrimi și soartă
Și pofta lor zadarnică le fie-
De Dumnezeu ar vrea să te despartă!
.........................................................
E-atât de înălțător când știi ce vrei!
E vremea tot mai tulbure sub roată,
Ce crâncenă lovește-n pieptul ei,
Popor Român, trezește-te odată!
8 Septembrie 2021
Maria- Miriam
Anul 23 î.e.n.
-Restituiri-
Ca toate mamele de pe pământ
Eu știu că și Maria s-a născut,
Ea, Născătoarea sfântă din cuvânt,
Ziua ei să-mi fie pururi scut!
Ziua ei să ne aducă-aminte,
Nimic nu e ca viața mai presus,
De parcă stau la sânul ei fierbinte,
La sânul care-a stat atunci Iisus...
MARIA- „vasul cel ales” și fericit,
Maica Lui, fecioară preacurată,
Ea s-a născut din Duhul prorocit
De îngerul Gavriil, în vremea dată;
Se umplu de lumină ochii mei,
Celor ce nu cred le iert dojana,
Să ne bucurăm de Ziua ei,
Precum părinții, Ioachim și Ana!
Și bucuria să ne fie întreagă,
Sufletul meu se umple-acum de har,
De Ziua ei, ce sărbătoare dragă!
Tot omul să o aibă-n calendar...
S-a născut Fecioara...
Cu Vestea minunată poemul se-nveșmântă,
S-a născut Fecioara din Cuvântul spus,
Fie binecuvântată Ziua ei cea sfântă!
Maria, dintre toate, ea-Mama lui Iisus!
La mulți ani! Lumina lăcrimează-n vie,
La mulți ani! Copilă se-nfioară merii
Când îți spun pe nume fericiți, Marie,
Părinții tăi, din marginea durerii
N-a uitat de tine neamul meu și Țara
Tot mai pângărită de străini atei,
La mulți ani, Române, s-a născut Fecioara,
Să ieșim cu toții înaintea ei
Plini de bucurie, să înălțăm cântare,
Să răsune Munții, văile de jos,
S-a născut Fecioara! Scumpă sărbătoare,
La mulți ani vă fie Ziua cu folos!
8 Septembrie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
-Restituiri-
Umblă Iancu supărat prin Munți,
Nu-și mai află nicăieri hodină,
Plânge Arieșul pe sub punți,
Râul cel de Aur din lumină;
Vântul toamnei geme prin frunzar,
Inima lui de sete iar e arsă,
În fluier arde încă sub șerpar
Doina noastră din străbuni rămasă!
Domnii nu au vreme s-o asculte,
Pururi legănați de alt alean,
Când îi apasă grijile oculte,
Foamea lor mereu după ciolan.
..........................................
Am auzit azi-noapte înspre zori
Pădurile de-acasă cum recită:
Nu mai e loc, nici liniște să mori,
În Țara asta tot mai jefuită...
7 Septembrie 2021
Nicolae Nicoară-Horia
