COPILA MEA...

30 iulie 2009, ora 02.05
GETEI...


Mi-a fost Viaţa maşteră şi grea,
De când mi-au dat părinţii acest nume,
De mică te-am crescut, Copila mea,
Frumoasa Mamii, singura din lume…

Acolo, în Sătucul tău şi-al meu,
Sub stelele din Cer prea numărate,
Cu teamă şi credinţă-n Dumnezeu
Ţi-am pus Lumină-n suflet şi Dreptate,

Ţi-am legănat durerile cu Dor
Şi te-am scăldat în Aurul din unde,
Iar aripile tale pentru Zbor
Creşteau atunci, de depărtări flămânde…

În Dragoste te-am învăţat să-ţi porţi
Gândul curat şi paşii tăi desculţi,
Să nu uiţi vatra, neamul nost de Moţi
Cu Veşnicia lor cioplită-n Munţi…

Şi Dumnezeu avându-L pe Iisus
L-a trimis atunci în lumi străine
Şi tu la bătrâneţea mea te-ai dus
Ca să munceşti şi să ne fie bine…

Copchila mea, tu din pridvor mă iartă,
Zările mă ard, de vie-acum,
Privirea mi-e atâta de sărată
Şi se topeşte-n calea ta pe drum…

Curg lacrimile zorilor şirag,
Mă uit la poza ta, cea dintre valuri,
Surâsul blând, arhanghelul meu drag,
Mă poartă dulce, dincolo de maluri…