Cărpiniş, mâine, 21 iulie 2009.
Mă simt atât de singur uneori,
Ca un erou învins după răscoală,
Precum pescarul obosit în zori
De toată noaptea prinsă-n mreaja goală...
Şi tu eşti prea departe, să te strig
Nu ai loc şi nici răbdare încă,
Prin Munţii mei acum e-atâta frig
Şi vulturul e pironit pe stâncă...
Mă duc acolo înspre ei tăcut,
Cu Dorul cel mai aprig în picioare,
Mă duc spre tine,Cărpiniş durut,
Să-ţi fiu şi eu părtaş la-nmormântare...
Vai, trebuia să vin mai de demult!
Dar nu e timp în Viaţă niciodată,
Să nu m-asculţi, ci eu să te ascult-
Mă iartă dar, plecatule, mă iartă...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu